RSS

PORTRETUL CRESTINULUI

10 Sep

Se bucură cu cel ce se bucură și plânge alături de cel ce suferă. E blând la chip, iar vocea lui emană bunătate. Nu poruncește niciodată nimănui. Se socotește pe sine nevrednic și nu se supără nici când ceilalți îl socotesc nevrednic. Face fapte bune și milostenii în ascuns, pentru a nu fi văzut de ceilalți și a pierde răsplata. Nu așteaptă mulțumiri și recunoștință de la oameni după ce săvârșește un bine. Se mișcă în tot locul cu sfială și cu frică de Dumnezeu, fiindcă știe că Dumnezeu e peste tot, vede orice și cunoaște gândul inimii.

Dragostea lui pentru aproapele este mare, căci o dovedește de cele mai multe ori prin fapte. Se jertfește pe sine numai ca să fie bine, să fie armonie. Este oricând în stare să ia asupra lui greșelile celorlalți, fiindcă nu ține la imaginea lui, e smerit și iubește pacea. Se întristează când aude vorbindu-se de rău despre ceilalți. Încearcă să acopere defectele și greșelile celorlalți.

Dacă vede pe cineva greșind, îl mustră fără să-l audă ceilalți, fără gând de superioritate, fără să-și arate înțelepciunea. El mustră cu blândețe și cu scopul de a îndrepta. Dacă îi cere cineva sfat, nu se arată atotcunoscător, încearcă să se smerească și sfătuiește fără să raporteze nimic la persoana sa. Nu se plânge niciodată de nimic, necazurile lui le consideră nevrednice de a fi dezbătute sau compătimite. Este mulțumit și recunoscător pentru tot ce are. Nu cârtește la necaz, nu se plânge de prieteni.

Nu îi face plăcere să vorbească despre sine, iar dacă este lăudat nu simte satisfacție ci raportează totul la Dumnezeu. Se poartă lafel față de toți, și cu cei slabi și cu cei tari. Nu vorbește pe rău de nimeni. Ce are în grai, este și în inimă, iar ce are în inimă are și în cuget. Nu iubește întâlnirile și prieteniile gălăgioase. Se retrage de cele mai multe ori în singurătate unde-și găsește liniștea. Păcatele lui le consideră mari, iar pe ale celorlalți le vede greșeli. Nu osândește pe nimeni. Nu se rușinează să stea lângă cei slabi și neputincioși, chiar de-și strică imaginea, riscând să fie socotit asemenea lor.

De greșește nu se rușinează să-și ceară iertare, asumându-și vina. Nu se rușinează să ceară sfaturi. Nu se supără și nu se irită când este îndreptat sau când alții îi dau sfaturi. Nu consideră dușman pe cel ce caută să-l îndrepteze. Este recunoscător și nu se rușinează să spună „mulțumesc!” când apelează la ajutorul celorlalți. Nu este preocupat de viața personală a altora, nu iscodește pe nimeni. Nu este preocupat de știri spectaculoase, vești sau bârfe.

Acesta este creștinul cel adevărat, creștinul curat, natural, blând și fără de viclenie, pe care, din păcate, îl regăsim din ce în ce mai rar atât în noi cât și în ceilalți. La polul opus se află ipocritul. Portretul ipocritului l-am „criticat” cu ceva timp în urmă în acest articol:

https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2013/09/04/portretul-ipocritului/

Elena J.

Anunțuri
 
5 comentarii

Scris de pe 10 Septembrie 2014 în ELENA J., IPOCRIZIE

 

5 răspunsuri la „PORTRETUL CRESTINULUI

  1. Cristi

    11 Septembrie 2014 at 9:23

    Reblogged this on Crestin ortodox.

     
  2. Elena J.

    11 Septembrie 2014 at 10:59

    @ preot duhovnic, nu accept barfe, minciuni, pareri gresite despre Sfantul meu Parinte Arsenie Boca. PUNCT !

     
    • preot-duhovnic

      11 Septembrie 2014 at 13:53

      gresesti! Punct!

       
  3. GHEORGHE

    12 Septembrie 2014 at 11:28

    @Elena J,
    ma bucur,,,,,,cu bucurie mare ca Parintele Arsenie Boca este”Sfantul meu Parinte,”impotrivindu-te celor ce vor sa discrediteze sfintenia unui parinte traitor de DUMNEZEU.Eu am poza parintelui(inca nu pot sa-i spun icoana ,nefiind canonozat INCA),linga mine.Dumnezeu sa ne ajute cu rugaciunile lui.Multi isi spun duhovnici,in urma citirii(teologhisirii unor carti sfinte sau a unei scoli de teologie ,facute LA F.F),dar prea putini sunt cei care au harul DUHULUI SFANT, CA INSPIRATIE.Aceasta se poate vedea si din claritatea si lumina celor expuse si din lipsa de patima nedreapta in a acuza fara temei ,a celor ce iubesc cu adevarat ADEVARUL.DOAMNE AJUTA!

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: