RSS

Lagare, inchisori, celule, lanturi si colivii…dar libertatea totusi exista

10 sept.

Trăim într-o lume în care diavolul a făcut din libertate o iluzie, iar captivitatea să fie la modă. Ori încotro ţi se va îndrepta privirea vei vedea: patimi, vicii şi oameni orbiţi. Tot mai mulţi oameni cad în capcanele întinse de diavol, dar nu aceasta este singura problemă; problema majoră este că ei ajung să facă din robie o filosofie de viaţă, uitând ce înseamnă libertatea şi cum se trăieşte ea. Tot mai mulţi sunt prinşi, legaţi, captivi şi totuşi încătuşaţi. Dumnezeu a creat pământul pentru a fi un Paradis, diavolul l-a pervertit transformându-l într-un lagăr pentru oamenii care nu înţeleg libertatea şi nu ştiu cum să o trăiască, înşelându-se zilnic şi trăind o continuă amăgire. Zilnic diavolul îşi trimite robii la munca silnică; şi să învârtă la râşniţă, intrând în acţiune doar atunci când cineva îşi doreşte adevărata libertate şi atunci pentru a-i întuneca şi a le frânge zborul spre aceasta. Deşi în acest lagăr domneşte dezordinea şi dezechilibrul, ele sunt controlate şi întreţinute pentru a menţine dezinteresul şi dezinformarea în privinţa adevăratei libertăţi.

Mai este şi o închisoare cu un regim de detenţie sever în care toţi deţinuţii sunt închişi pe viaţă, închisoarea degradării morale, în ea sunt închişi toţi aceia spre care ne este greu să privim şi ne-am dori să nu existe; unde mai punem că Dumnezeu ne porunceşte să-i iubim. De aceea noi ar trebui să-i acceptăm între noi pe aceşti oameni (dacă ei îşi doresc libertatea) chiar dacă nu aprobăm degradarea şi trăirea lor duplicitară şi imorală. În această închisoare întâlnim şi celula non-valorii, în care te închizi singur crezând că nu valorezi nimic sau că nimeni nu te iubeşte (şi asta poate fi omeneşte adevărat, dar este Unul care te-a iubit, te iubeşte şi te va iubi: Iisus); sau în care te închid alţii prin respingerea, neacceptarea calităţilor tale şi nevalorificarea lor. De condamnarea din această închisoare sau celule nu poţi scăpa decât prin moarte, urmată de o renaştere prin eliberarea oferită de libertatea care va conduce la o regenerare şi revitalizare a vieţii tale trăite libere.

Teoretic avem un loc în care libertatea este la ea acasă, dar practic lucrurile stau foarte îngrijorător pentru că robia s-a infiltrat mult mai subtil şi rafinat chiar şi în acest loc numit Biserica. Marea dilemă pe care o trăim, deşi nu o înţelegem, este aceasta: un rob nu-l poate elibera pe un altul, ci doar un om liber care trăieşte într-o strânsă legătură cu Eliberatorul îl poate aduce pe rob la locul unde i-a fost plătită cauţiunea: Golgota. Toţi robii trebuie să treacă prin acest loc, dar nu ajunge, ci trebuie să trăiască o viaţă de oameni liberi, ori asta nu înţeleg creştinii din ziua de azi deoarece mulţi sunt salvaţi din robia păcatului pentru a cădea în alte capcane şi a intra sub alte robii. Salvaţi din robie; răscumpăraţi prin preţul plătit pe Golgota, mulţi creştini recidivează şi cad în laţuri şi plase mult mai periculoase şi subtile.

Nevegherea şi lipsa unei relaţii strânse cu Răscumpărătorul duc încet dar sigur spre lipsa libertăţi. Diavolul ne presară pe cale tot felul de capcane pe care noi trebuie să le evităm. Una dintre aceste capcane foarte des întâlnite este capcana performanţei religioase. Atunci când tu încerci să ajungi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu pe baza performanţelor religioase pentru a împlini şi mulţumi nişte standarde umane, tu încalci direct Legea Harului, iar satan vine şi te leagă cu lanţurile legalismului din care doar sângele lui Hristos şi harul Său îţi aduc slobozenia.

Un alt lucru care ne leagă este funia formalismului care îşi strânge laţul tot mai tare în jurul gâtului celor prinşi. Pentru oamenii prinşi în această legătură a formalismului, tot ce contează este ritualul şi doar ritualul nu şi implicaţiile acestuia care au ca şi efect o relaţie stabilă, principii de respectat şi anumite îndatoriri.

Mai există şi cătuşele nemulţumirii pe care diavolul le poate pune numai unui fiu de rege (dacă este lăsat) pentru ca acesta să nu fie niciodată mulţumit de statura pe care-o are şi tot timpul să murmure şi să cârtească. Cu aceste cătuşe vei trece prin viaţă fără să cunoşti fericirea, fără să cunoşti mireasma libertăţii şi fără să trăieşti viaţa la adevărata ei intensitate.

Poţi fi şi robul fărădelegii nemărturisite prins între zidurile de despărţire pentru care diavolul îţi dă materialul şi pe care tu-l zideşti. Dar nu uita chiar dacă diavolul a reuşit să zidească o mulţime de celule şi de închisori, el nu ştie să facă acoperişul, deci cerul este liber tot timpul.

Ai putea să te închizi singur în colivia slujirii atunci când tu aştepţi mai mult de la oameni decât de la Dumnezeu în domeniul răsplătirii, acceptării şi mulţumirii. Lipsa libertăţii înseamnă atâtea lucruri, dar un ultim lucru este acesta: lipsa aripilor: credinţa şi dragostea cu care să zburăm spre zorile nemuririi. Fără aceste aripi libertatea este un vis, un mit şi o legendă, iar noi suntem materie primă pentru iad.

Mai sus am ilustrat nişte legături ale diavolului care însă pot fi rupte de Fiul lui Dumnezeu. Dar vreau să vă amintesc şi două legături ale lui Dumnezeu care transced în eternitate şi anume funiile dragostei şi lanţurile unităţii. Cine a iubit pe pământ va iubi şi în cer. Sabia sau cheia care taie sau deschide orice legătură a celui rău este dragostea de oameni şi de Dumnezeu.

Olteanu F.

Reclame
 
2 comentarii

Scris de pe 10 septembrie 2014 în LIBERTATE

 

2 răspunsuri la „Lagare, inchisori, celule, lanturi si colivii…dar libertatea totusi exista

  1. Mark

    10 septembrie 2014 at 20:11

    „Libertatea este o zestre dată de Dumnezeu omului, însă depinde cum o înţelege fiecare. Prin libertate ne înălţăm sau cădem. Libertatea ne închide sau ne deschide raiul; Libertatea face din om înger sau demon, un sfânt sau un criminal. Libertatea este ca focul; dacă o întrebuinţăm cu grijă avem mari binefaceri, dar dacă nu ştim care îi sunt limitele, un singur eşec e de-ajuns…şi ne ardem.”

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: