RSS

Mi-e inima arsa

08 sept.

Mi-e inima arsă de atâtea lucruri ce ne obosesc fără rost, mi-e sufletul întristat de astă lume, din lăcomie pentru bani ne-am subjugat semenii şi om pe om, şefi pe subalterni. Dacă suntem mai bogaţi decât acum 10 ani vă spun că astăzi suntem mai răi şi mai negri în suflet decât acum 10 ani, câştigăm mai mult cu preţul pierderii sufletului, ne aleargă alţii când acceptăm lupta lumii. Deşi ne permitem lucruri frumoase avem parte de mai multă amărăciune decât acum 15 ani. Cine sau ce să fie de vină pentru viaţa gri?

Iosif a salvat poporul evreu în Egipt, după 450 ani lacrimile şi strigătele copiilor lui Dumnezeu au ajuns până la cer, atunci Domnul a folosit pedepse groaznice împotriva celor ce au apăsat poporul ales. Noi, creştinii, suntem aleşi pentru cer, o împărăţie aleasă de preoţi sfinţi. Eu cred că lacrimile noastre nu vor rămâne fără răspuns înaintea unui Dumnezeu atotputernic. Prunc fiind, Ismael a plâns şi Dumnezeu din ceruri a auzit scâncetele unui bebeluş, cu atât mai mult Tata aude suspinele noastre. Astăzi mi-au secat lacrimile şi i-am cerut lui Dumnezeu să mă scoată din Egipt, i-am spus că eu sunt un copil răscumpărat prin sângele sfânt al lui Iisus Hristos, că port în mine o inimă mântuită pe crucea Golgotei, că sunt orfanul Lui şi nu al lumii, că numai EL poate să-mi mângâie inima. Aş vrea, ca şi Avraam, să las vila din Ur pentru cortul din Mambre, să merg prin făgăduinţă împreună cu Dumnezeu. Nu sufăr pentru crucea lui Hristos în lume, ci pentru subjugarea omului de către om, cea mai nouă formă de sclavie contemporană cu noi.

Când am intrat în biserică m-a întâmpinat un credincios bătrân bolnav cu o reţetă în mână, şoptindu-mi că nu are bani pentru medicamente. E singurul lucru frumos pe care l-am putut face astăzi pentru Hristosul din fratele meu, să achit preţul. De n-aş fi avut un serviciu bine plătit nu aş fi putut face această faptă. Întreb de ce suferim când Egiptul pune sarcini prea mari peste noi? De ce să nu lucreze şi amărăciunea spre binele nostru ? Aş vrea să plec spre patria de sus unde mă aşteaptă Iisus, dar voia Lui e întâi lucrare aici pe pământ. Iisus a lăsat jos pe pământ o biserică însoţită de puterea Duhului Sfânt în mijlocul lupilor şi al demonilor cu un singur scop: salvarea altor suflete în drumul prin pustiu spre Canaanul ceresc.

Iancu V.

 
Un comentariu

Scris de pe 8 septembrie 2014 în BANI

 

Un răspuns la „Mi-e inima arsa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: