RSS

Arhivele lunare: august 2014

Inima de gheata

Greşim în fiecare zi,
Şi nu iertăm şi nu iubim,
Şi, totuşi, Domnul, orice-ar fi,
Se naşte iar la Viflaim.

Şi îngerii cântă din nou,
Parc-ar începe-o altă viaţă!
Dar, omule, nu simţi nimic?
De ce ai inima de gheaţă?

Ai colindat, copil fiind,
Te-ai bucurat de tot ce-i Sfânt.
Dar şi acum când ai crescut,
Iisus tot vine pe pământ.

Azi laşi copiii să colinde,
Să cânte cu îngerii-n cor,
Tu ai nevoie de iertare
Mai mult decât sufletul lor.

Ei sunt copii. Nu au păcate!
Dar tu, om mare, tot greşeşti;
Şi, totuşi, Dumnezeu mai poate
Să ierte chiar de-L răstigneşti.

Ridică-ţi ochii înspre cer!
Şi şterge-ţi umbra de pe faţă,
Colindă, ca să poţi topi
Măcar azi inima de gheaţă.

O lacrimă pe faţă-ţi curge,
Colindă, ca-n copilărie…
În suflet ţi-a pătruns Crăciunul
Şi te-a umplut de bucurie.

Gheorghe Câmpian

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 27 august 2014 în INIMA, PACATE

 

Pr. Constantin Sarbu: „Aveti grija ca vor veni timpuri grele !”

Părintele Constantin Sârbu şi-a prevăzut sfârşitul. Ana Cristea ne povesteşte: Pe data de 3 octombrie 1975 urma să plec la băi. Aveam canon să nu mă împărtăşesc până de Crăciun. Totuşi, la sfârşitul lui septembrie, ştiind că plec, Părintele îmi spune: – Pregăteşte-te să te împărtăşeşti duminică. – Dar cum, Părinte? Am canon să nu mă împărtăşesc până la Crăciun. – Ştiu eu ce-ti spun. Tu pregăteşte-te, duminică te împărtăşesc. De atunci presimtea el sfârşitul lui. La întrebările noastre, Matilda (Cocuta) Mircea îşi încheie amintirile spunându-ne: În vara anului când a murit, l-am visat pe Părintele Constantin Sârbu în curtea bisericii unde totul era uscat: pomii, florile, iarba. Când i-am povestit mi-a zis: – Când voi pleca eu. – Dar unde te duci? – Vreau să mă duc în străinătate (nu voia să spună că va muri). – Dar ce să cauti acolo, Părinte? – Aşa o să vă uscati şi voi cum e pădurea asta uscată. Aveti grijă că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoti, uşile încuiate, au să plângă lacătele la uşi, că nu va mai fi cine să facă slujbă. Să vă duceti după un preot cu un picior încăltat şi unul descăltat. Cât îi aveti acum, cercetati-i şi împărtăşiti-vă. Atunci se va închide cerul şi nu veti mai avea de unde lua credintă. Aceea pe care o aveti, aceea să o păstrati. Să nu vă mândriti, să nu mintiti, faceti bine, căci dacă faceti păcate piere şi credinta. O părticică mică în adâncul inimii stă ascunsă acolo şi dacă faceti o faptă bună mai prinde şi ea viată, e veselă. Dar dacă voi nu faceti nimic, nu postiti, nu vă rugati, nu faceti milostenii, se micşorează, se micşorează… şi gata.

Extras din Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Moldova Ortodoxă

 
2 comentarii

Scris de pe 25 august 2014 în SPOVEDANIE, ZIUA JUDECĂŢII

 

Andrei – cel mai „proaspat” si tanar martir al lui Hristos din Irak

Râvna inocentă a lui Andrei a făcut ca soldaţii să se înfurie. L-au prins şi l-au tăiat în jumătate… în biserica martirului Gheorghe, un alt tânăr care a ales să moară pentru Hristos! Veştile zilnice de la fraţii creştini din Irak înfioară! Jurnalistul sirian Raymond Ibrahim, preluat apoi de către Christian Post, prezintă mărturia unui preot creştin din Qaraqosh, oraş irakian ce a fost cucerit de către Statul Islamic. În timpul asediului, câţiva copii creştini au fugit din faţa soldaţilor jihadişti şi s-au refugiat în Biserica Sfântului Gheorghe. Au fost urmăriţi de trei soldaţi, care le-au promis libertatea şi alte câteva dulciuri, în schimbul părăsirii bisericii. Unii au acceptat, numai Andrei, un băieţel de cinci ani, a rămas agăţat cu mâinile de o strană. Ştia ce îl aşteaptă, dacă se predă – sclavie şi convertire forţată la islam. Râvna inocentă a lui Andrei a făcut ca soldaţii să se înfurie. L-au prins şi l-au tăiat în jumătate… în biserica martirului Gheorghe, un alt tânăr care a ales să moară pentru Hristos! „Suntem cu toţii în lacrimi!”, mărturiseşte preotul chaldeean al Bisericii Sfântul Gheorghe. „Am văzut trupul copilului sfârtecat şi aruncat pe podeaua bisericii… Eu l-am botezat… Pe acest băiețel l-au numit după mine, Andrei”.

http://www.doxologia.ro/

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 august 2014 în MANTUIRE, MOARTE

 

Indemn pentru viitorul neamului

Ce ar trebui să facă tinerii de astăzi pentru ca viitorul neamului nostru să fie pe măsura trecutului său glorios? Să iubească munca, să nu mintă, să-și păstreze demnitatea personală și națională, să-și păstreze conștiința curată, să frecventeze biserica – locașul de închinare, rugându-se cu rugăciunile care se rostesc la Sfântul Altar și la strană. Să învețe istoria țării și a poporului, să simtă frumusețile pământului, să-și aducă aminte cu recunoștință de înaintașii noștri, de eroii neamului care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și a credinței strămoșești.

Să-și îmbogățească cunoștințele despre cultura, operele de artă făurite de înaintași și să contribuie la păstrarea lor prin cuvânt și prin faptă, să prețuiască tot ce înseamnă valoare netrecătoare – morală, religioasă, artistică, culturală, să contribuie la întocmirea și respectarea legilor de protejare a naturii amenințate de poluare și de exploatarea bunurilor materiale într-un mod necorespunzător, într-un chip de jaf devastator, cu referire specială la terenurile agricole și silvice.

Să cultive în sufletul lor un comportament moral, care promovează demnitatea persoanei umane, a omului – chip al lui Dumnezeu, călăuzindu-se în trăirea vieții pământești de principiile moral-religioase, așa cum au trăit strămoșii noștri. Să aibă conștiința că omul trebuie să trăiască nu numai pentru sine, ci și pentru aproapele său, pe care este dator să-l ajute în lipsurile, nevoile și suferințele sale, să contribuie la eradicarea celor două mari plăgi care terorizează societatea noastră de astăzi: hoția și minciuna.

Tinerii noștri au nevoie de o trezire la realitate. În orice loc există Dumnezeu, în orice loc ne putem înălța sufletește. Să mi se îngăduie să fac o mărturisire: în perioada regimului comunist am fost patru ani stareț la Mănăstirea Putna, apoi, timp de 10
ani, ghid. Tinerii elevi și studenți veneau în număr foarte mare, mai ales după vizita lui Ceaușescu la Putna – prima sa vizită la o mănăstire –, prilejuită de aniversarea a 500 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Putna ctitorite de slăvitul voievod Ștefan cel Mare. Am observat că, în urma celor văzute și auzite în timpul explicațiilor date de ghizi, toți acești tineri se aprindeau sufletește, își luminau mințile și mărturiseau: „Acum înțelegem că religia nu este opiu pentru sufletul omului; ea înseamnă cultură, înseamnă călăuză morală în trăirea vieții”.

În concluzie, pentru mine personal, Putna rămâne cel mai sfânt loc. Ștefan cel Mare rămâne cel mai bun exemplu, model, dascăl care să ne ajute în trăirea vieții de zi cu zi, așa cum au trăit-o moșii și strămoșii noștri, oameni de rugăciune, oameni de credință, oameni care au trăit nu numai pentru ei, ci și pentru semenii lor, pentru întregul popor român din vremea lor și din toate vremurile – atunci, azi și mâine. Ei au trăit cu demnitate și spirit de jertfire, chiar cu prețul vieții lor, când a fost cazul. Muncă și liniște!Rugăciune și credință!

IPS Pimen – Arhiepiscopul Sucevei și al Rădăuților

 
Un comentariu

Scris de pe 25 august 2014 în ROMANIA

 

Simplu si totusi frumos

Ca să fii frumos trebuie să fii simplu sau cum zicea Tolstoi, “Simplitatea este condiţia principală a frumuseţii morale”. Când eşti simplu nu faci politică cu Dumnezeu. Un om simplu nu se gândeste la el, un om simplu pur şi simplu trăieşte. El nu uită de ziua de astăzi datorită îngrijorărilor pentru ziua de mâine. Un om simplu este el însuşi în fiecare clipă, fără ocolişuri, fără afectare, fără glorie şi fără ruşine. Când a fost întrebat ce şi-ar dori cel mai mult, un cioban român aflat la stână, s-a uitat către cerul albastru parcă negăsind ce să spună. M-am gândit că avea prea multe dorinţe şi nu ştie cu care să înceapă. Dar, răspunsul lui m-a fermecat: “n-aş vrea decât ceva zarzavaturi”. Mi-e teamă să întreb azi pe cineva ce şi-ar dori cel mai mult. Dar pe omul acela l-am iubit pentru raspunsul lui. Ca să fii frumos, nu trebuie să visezi case şi maşini sau saci cu bani. Ca să fii frumos trebuie să fii om, să fii nerobit, să fii acelaşi frumos şi în întuneric când nu vede nimeni şi în lumină când văd toţi. Simplitatea nu este o virtute, este un mod de a fi. Un mod frumos de a fi…

Alexandru F.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 august 2014 în FERICIRE, SFATURI

 

Spune-mi, ce raspuns vei da lui Dumnezeu, tu, care imbraci zidurile si nu pe oameni ?

Spune-mi, ce răspuns vei da lui Dumnezeu tu care îmbraci zidurile și nu pe oameni? Tu, care împodobești un animal și treci cu vederea zdrențele pe care le poartă semenul tău? Tu, căruia i se strică mâncărurile și nu dai celor care flămânzesc? Vezi aceste ziduri care se dărâmă odată cu trecerea vremii și ale căror ruine răsar în cetate precum stâncile ies la suprafața apei? Când se construiau, bogații se interesau de ziduri și-i treceau cu vederea pe săraci. Unde s-a dus măreția lor? Unde s-a dus și cel care se mândrea pentru această măreție? Vezi cum se dărâmă și se pierd ca palatele pe care copiii le construiesc pe nisip ca să se joace? Iar cel mort plânge în iad pentru viața pe care a risipit-o în lucruri deșarte. Să ai suflet mare! Zidirile, și mici și mari, fac aceeași treabă.

Când intru în casa unui om cu gusturi rele și parvenit și o văd înăbușită de podoabe, știu că acest om nu are nimic mai prețios decât cele care se văd și că împodobește cele neînsuflețite, în timp ce sufletul său și-l lasă neîmpodobit. Spune-mi, la ce nevoie slujesc paturile sau mesele luxoase, fotoliile și trăsurile, astfel încât să nu treacă banii la cei săraci, care cu miile se roagă la uși cu glasuri jalnice? Iar tu nu vrei să dai, pentru că spui că nu ai pentru toți aceștia. Și în timp ce buzele tale se jură, mâinile tale te trădează. Pentru că mâna ta te dezminte, strigând fără să vorbească, așa cum strălucește asupra ta piatra prețioasă de la inel. Câți poate izbăvi din datorii un inel de-al tău? Câte case care se pierd nu s-ar pune pe picioare? Un dulap de-al tău poate îmbrăca o întreagă cetate care tremură de frig. Iar tu îl alungi pe sărac neajutorat, fără să te temi de Dumnezeu Care te va judeca. Nu ai compătimit, nici tu nu vei fi compătimit. Nu ai deschis ușa, te vor alunga și pe tine din Împărăție. Nu ai dat pâine, nu vei primi viața veșnică.

Sfântul Vasilie cel Mare, marturieathonita.ro

 
Un comentariu

Scris de pe 22 august 2014 în BANI

 

Cand crezi ca Dumnezeu nu exista

Gheorghe, un tip blond de-a doişpea, mi-a spus într-o zi că Dumnezeu nu există. „Astea cu Dumnezeu sunt vorbe goale dom’ profesor. Pentru că… nu există!”, a încercat el să îşi scuze necredinţa. „Ce te determină să spui asta?”, l-am întrebat mergând direct la banca lui. „Păi, vedeţi dvs, popii! Comportamentul lor, m-a determinat să cred că Dumnezeu n-ar exista. Apoi, ai mei, acasă, zic ei că sunt creştini, dar zic degeaba. Doar vorbele-s de dânşii. Nimeni nu mi-a arătat nimic dumnezeiesc. Sincer, nu pot să cred în Dumnezeu. Eu sunt ateu”. M-am oprit în faţa băncii lui, şi asemeni unui rabin din familia lui Rotschild, i-am spus fără ezitare: „Te felicit c-ai ales asta!” Toată clasa a rămas blocată. Unora le refuza urechile să creadă că m-au auzit spunând asta. Gheorghe a rămas blocat. Ca o statuie de ceară la Luvru. „Ştii de ce te felicit? Pentru că eu, dimineaţa când îmi duc fata cea mică la şcoală, în poartă o sărut pe frunte şi spun: Hristoase, ia-o sub aripa Ta. Nu-s lângă ea, n-o pot apăra. Poartă-i Tu de grijă! Apoi, când vin spre liceu, pe drum văd copii cu ghiozdanele sparte şi cu teneşii crăpaţi. Mă rog: Dumnezeule, ajută-i cumva. În intesecţia cea mare văd mereu o bătrână care cerşeşte. N-are pe nimeni, nici casă. Iar eu nu pot s-o ajut. Zic: Doamne, dă-i şi azi de mâncare. Apoi trec pe lângă spital, şi văd bolnavii la fereste. Iar eu strig în gând: Doamne, mai vindecă şi azi, mai leagă răni. Mă bucur că Dumnezeu există. Fiindcă substituie El ce nu pot face eu. Te felicit, căci în cazul tău, tu trebuie să faci tot. Când pleci azi de la şcoală tu trebuie să intri în spital şi să vindeci bolnavii, tu trebuie să ocroteştii copiii, să ajuţi săracii, să hrăneşti cerşetorii. Pentru că dacă Dumnezeu nu există, Tu trebuie să faci ce face El. Şi nu uita: tu trebuie să plăteşti pentru păcatele tale, tu trebuie să te răstigneşti pe o cruce. Căci dacă Dumnezeu nu există, tu trebuie să-L înlocuieşti. Eu unul nu pot, de aceea îi las Lui totul. Şi află că se descurcă bine! A lăsat capul în jos, a scos un murmur, ceva gutural. Şi, n-a mai putut nimic să afirme. Iar ceilalţi, fericiţi, au mulţumit în priviri că Dumnezeu totuşi există!

Nicolae G.

 
Un comentariu

Scris de pe 22 august 2014 în DUMNEZEU, NECREDINTA