RSS

Nepasarea fata de cresterea copiilor

13 feb.

De aceea se duce lumea de râpă – pentru că neglijăm copiii. În loc să avem grijă de educaţia lor, ne preocupă averea pe care le-o lăsăm. De sufletul lor nici nu ne pasă şi facem cea mai mare neghiobie posibilă. Averile, pământurile, oricât de multe şi de scumpe ar fi, dacă stăpânul lor nu e un om plin de înţelepciune, capabil să le administreze cu virtute, se vor distruge, şi se vor pierde odată cu el, pricinuindu-i o mare pagubă. Dacă, însă, un suflet este puternic şi plin de virtute, chiar dacă casa îi e mai mult goală, va putea dobândi tot ce-şi doreşte cu uşurinţă. Dacă părinţii şi-ar creşte cu atenţie copiii n-ar mai fi nevoie de legi şi de tribunal şi nici de pedepse sau de execuţii publice, pentru că spune: “…legea nu este pusă pentru cel drept…” (I Timitei 1,9). Noi, neglijându-ne copiii, îi înconjurăm cu relele cele mai mari, îi dăm pe mâna călăilor şi îi împingem mereu spre prăpastie, pentru că spune: “Cel care este moale cu fiul său va lega rănile lui…” (Înţelepciunea lui Sirah 30,7). Ce înseamnă “cel care este moale”? Cel care se înduioşează, care linguşeşte, care-şi răsfaţă copilul mult mai mult decât trebuie.

De fapt, copilul trebuie să simtă severitate, grijă din partea părinţilor şi să se teamă. O spun nu ca să fim duri cu copiii, ci ca să nu le părem vrednici de dispreţ. Dacă femeia trebuie să se teamă de bărbat, cu atât mai mult copilul trebuie să se teamă de tată. Şi să nu-mi spuneţi că e greu unui părinte să se impună tinerilor. Dacă apostolul Pavel cere chiar şi de la văduvă să-şi supravegheze fiul, cu atât mai mult o cere de la bărbaţi. Dacă ar fi fost un lucru imposibil, atunci nu l-ar mai fi poruncit. Toată răutatea vine din propria noastră indiferenţă şi din faptul că nu ne învăţăm, nu ne deprindem copiii încă de la început, mai cu seamă din pruncie, cu respectul şi cu frica de Dumnezeu.

Extras din Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010, p. 41, 46

Reclame
 
5 comentarii

Scris de pe 13 februarie 2014 în COPII, PARINTI

 

5 răspunsuri la „Nepasarea fata de cresterea copiilor

  1. Dinu Marius(pcmouse) (search facebook)

    13 februarie 2014 at 0:57

    imi dati voie sa pun articole de la dvs.pe blogul meu si pe facebook?astept raspuns.

     
    • Elena J.

      13 februarie 2014 at 15:42

      Desigur, puteti prelua oricand ce articole doriti. Doamne ajuta !

       
  2. iulia

    19 februarie 2014 at 6:33

    sunt de acord cu multe din articol, dar as inlocui frica cu respectul. Il poti invata sa-i fie frica, si-l departezi pe parcurs. Copilul trebuie educat cu respect, pt tine ca parinte cat si cei din jur, care vor forma societatea care-l va gazdui si il va trata cum trateaza.

     
    • Elena J.

      19 februarie 2014 at 15:53

      Asa este, dar intrucat nu toti copiii asculta de buna voie, sau din dragoste, atunci este nevoie ca parintii sa se impuna prin autoritate care in cele din urma va deveni respect.

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: