RSS

Pestisorul care nu credea in viata de pe uscat

02 ian.

În adâncimea unei ape, doi pești de zor se înfruntau,
Într-o discuție aprinsă, pe care n-o mai terminau:
„O, nu, aceasta-i nebunie”, răspunse tânărul zglobiu,
Tot unduindu-și cu mândrie, în ape trupul argintiu.
„O, nu! O, nu! Eu nu pot crede că ce spui tu e-adevărat.
Nu cred în lumea ta, bătrâne, ce viețuiește pe uscat.
Și totuși, vei vedea odată că este-așa cum ți-am spus eu.”
Zicea mereu cel mai în vârstă pește, părând convins de crezul său.
„Nu pot să cred aceste vorbe, și sunt convins că tu greșești.
Zadarnic lupți de-atâta vreme, fără să poți să-mi dovedești.
Că pe uscatul ars de soare, unde nu-i pic de umezeală,
Pot viețui alte ființe, trăind în altă rânduială.
Se pare că de bătrânețe ai început să aiurești,
Sau mintea și-a pierdut puterea, dacă poți crede în povești.
Probabil mă mai crezi și astăzi un peștișor needucat,
Dar, rogu-te, adu-ți aminte în câte școli am învățat.
De-aceea spun, c-așa poveste o cred doar peștii fără carte,
Că ignoranții și fricoșii le socotesc adevărate.
Iar tu te-așezi în rând cu dânșii dacă insiști să-mi dovedești,
Că este undeva aiurea, această lume de povești.
În ignoranța ta, bătrâne, este firesc ca să greșești,
Credul, nu ești tu de mine că te-au convins niște povești.
La ce să-mi pierd vremea cu tine când am atâtea de făcut?
Știu că ești gata să continui, doar n-o mai iau de la-nceput.”
Și plictisit, privi bătrânul, cu ochii lui de sticlă, reci,
Și-apoi lovind vioi cu coada, se depărtă voind să plece.
Dar tresărind văzu o umbră care plutea parcă pe ape,
Cum sprijinindu-se de maluri, venea mereu-mereu tot mai aproape.
„E umbră oare, sau nălucă, sau poate-s eu înfometat?”
Se întrebă tânărul pește, privind un vierme-ncârligat.
Și îmboldit de lăcomie țâșni vârtej și-l înghiți,
Dar în gâtlej un ac se-nfipse, și sfoară lungă îl smuci.
Iar după câteva momente era deja întins pe jar,
Jupuit de viu și pus cu sare pe sârmele unui grătar.
Și-așa ajunse să cunoască și acest peștișor încrezut,
Că este vie și aievea, și lumea-n care n-a crezut.

Așa sunt toți aceia care nu cred că există o lume veșnică, că există suflet nemuritor, că există îngeri și demoni, care vor fi luați precum peștișorul acesta în cârlig și în furci, și vor fi duși în iad, în jar nestins. Să nu fim necredincioși ci credincioși.

 
Un comentariu

Scris de pe 2 ianuarie 2014 în NECREDINTA, SUFLET, VEŞNICIE

 

Un răspuns la „Pestisorul care nu credea in viata de pe uscat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: