RSS

Arhivele lunare: decembrie 2013

Pruncul Iisus tamaduieste bolnavii

Sfânta Familie, mergând pe drumul Egiptului, într-o seară ajunse într-un loc plin de hoți. Ei văzură doi hoți dormind și doi stând de strajă. Unul vru să se arunce să jefuiască Sfânta Familie, dar celălalt din voia lui Dumnezeu îl opri zicând: „Să-i lăsăm pe acești oameni să-și urmeze drumul, și-ți voi da eu ce se cuvine.” Și i-a dat 80 de drahme și cingătoarea. El a stat liniștit și Sfânta Familie merse mai departe. Sfânta Fecioară văzând pe acela care i-a apărat cu atâta bunăvoință, zise: „Dumnezeu să te țină cu mâna Sa cea dreaptă și să-ți dea iertare păcatelor.”

După ce plecă, Pruncul Iisus îi zise Maicii Sale: „O, Preaiubita Mea Maică, am să-ți spun ceva. Când voi fi Eu mare de 33 de ani și jumătate, evreii cei pizmași Mă vor răstigni între acești doi tâlhari, care vor fi unul la dreapta și altul la stânga Mea. Și acesta care ne-a ocrotit plătind pentru noi, va recunoaște atunci dumnezeirea Mea, iar Eu îi voi spune că va merge cu Mine în Rai.” Fecioara cuprinsă de frică, suspinând, zise: „Dumnezeu să Te apere, o, Scumpul meu Fiu!”

Mergând mai departe prin această pustie, întâlniră alți tâlhari, care văzându-i așa de frumoși, se minunară mult de tot, și unul din tâlharii aceia care era mai în vârstă, avea casa în pădure, și fiindcă își sărbătorea ziua de naștere, luară cu el și Sfânta Familie ca să-i ospăteze și să-i odihnească. Iosif și Sfânta Fecioară, văzând că-i duce la casa lui, s-au temut, nu știau ce are de gând. Dar femeia tâlharului, văzând pe bărbatul ei că vine cu Sfânta Familie, le-a ieșit întru întâmpinare, și i-a primit cu mare bucurie și cu dragoste multă. Le-a dat să mănânce, i-a adăpat, iar pentru Pruncul Iisus, au pus imediat apă în scăldătoare și Îl scăldă foarte bine, apoi Îl culcă într-un pat curat și frumos. Acea femeie avea și ea un copil plin de bube, însă, și s-a gândit să-l scalde și pe-al ei în urma lui Iisus în aceeași apă, și iată o minune, îndată se curăți copilul de bube și se făcu sănătos. Apoi mai veniră alți oameni leproși, buburoși, bolnavi și se spălară cu apa aceia făcându-se sănătoși și curați toți.

Văzând ei minunile ce se făcură cu acea apă, au pus-o în niște vase curate și cu multă îngrijire o dădea pe la săraci și bolnavi. Cine se spăla cu acea apă, se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins, iar ei s-au îmbogățit mult de pe urma acelei ape, încât n-a mai trebuit să fure, și s-au făcut credincioși lui Dumnezeu și așa au petrecut toată viața.

Trei zile a mai stat Sfânta Familie la ei, odihnindu-se bine, apoi le-au mulțumit, i-au binecuvântat și au pornit pe drum mai departe. Cu multă părere de rău s-au despărțit de ei tâlharul și soția acestuia, dar dându-le merinde pentru drum, vin în vasele lor, i-au rugat ca atunci când se vor întoarce din Egipt, să treacă iarăși pe la casa lor, iar ei au rămas să povestească mai departe minunile pe care le-a făcut Pruncul cel frumos, Iisus.

Reclame
 
10 comentarii

Scris de pe 27 decembrie 2013 în CRACIUN, IISUS

 

Prigoana lui Irod – istorioara

Dacă Irod împăratul a văzut că a fost înșelat de către magi, căci nu s-au mai întors pe la el să-i spună că au găsit pruncul, a poruncit să omoare toți copiii de doi ani și mai mici cu gândul că va omorî și pe Iisus. Dar îngerul Domnului, s-a arătat în vis lui Iosif, spunându-i să ia Pruncul și pe Mama Lui și să fugă în Egipt. Mergând ei pe drumul spre Egipt, doi soldați de-ai lui Irod veneau în goana mare ca să-i prindă. Fecioara Maria și Iosif, de frică s-au rezemat de un pom mare numit sicomor, și acest pom, din porunca lui Dumnezeu se deschise și ascunse Sfânta Familie într-însul de vederea ostașilor, tocmai când soldații erau în apropierea lor. După ce soldații au obosit căutând, au plecat întristați. Atunci, acest pom s-a deschis și a ieșit Sfânta Familie, urmându-și drumul mai departe spre Egipt.

Și cum mergeau ei, au intrat într-o cetate mare, și s-au așezat la poarta unei ospătării care era aproape de capiștea unui idol. De-abia se așezase Sfânta Familie să se odihnească, și se auzi o alarmă mare. Locuitorii acelei cetăți alergau uimiți pe ulițele ei, scoțând țipete de spaimă și deznădejde, căci în minutul când a trecut Iisus pe poarta cetății, idolul cel mare căzu de pe scaunul său și se sparse în mii de bucăți. Tot așa se întâmplă și cu ceilalți idoli. Auzind bătrânul Iosif acele țipete, s-a temut să mai rămână pe loc ca să nu se întâmple ceva Pruncului și Fecioarei Maria. Puse șaua repede pe asin, apoi pe o poartă dosnică, plecă mai departe fără să mai cumpere ceva de mâncare pentru drum în acea zi.

Când veni vremea prânzului, Mariei îi era tare foame și sete, și se așeză la umbra unui pom în fața căruia se aflau o mulțime de curmale, plin de fructe coapte. Maica lui Iisus zise: „O, cum aș vrea să mănânc din ele, că tare îmi este foame și sete.” „Ce să fac, Marie?…” zise Iosif, „căci sunt așa de sus, că nu pot da nici cu bățul într-însele.” Atunci, Sfântul Prunc Iisus porunci pomului și zise: „Curmalule, pomule bogat, apleacă-te și adu fructele la iubita și dulcea Mea Mamă.” Și, o, minune, îndată pomul se aplecă, și Fecioara a putut culege fructe câte a voit, apoi s-a înălțat la loc și nu se mai cunoștea de unde culesese Fecioara fructele.

Pe când Măicuța Domnului culegea fructe, copilașul Iisus care era lăsat jos la rădăcina copacului, făcu cu degetul gaură în pământ din care izvorî apă din destul, și se adăpă Fecioara Maria și bătrânul Iosif, apoi zise dulcele Iisus: „Îți mulțumesc, curmalule, că ai dat rodurile tale, să fii binecuvântat, și din neamul tău să fie sădit în Grădina Raiului Tatălui Meu.” Și deodată se arătă un înger luând o crenguță cu care se înălță spre albastrul cerului ca să fie sădit în grădinile fericirii raiului.

 
Un comentariu

Scris de pe 25 decembrie 2013 în CRACIUN

 

Mos Craciun vs. Iisus

1. Moş Crăciun locuieşte la Polul Nord. Iisus este peste tot!
2. Moş Crăciun călătoreşte cu o sanie. Iisus merge pe vânt şi umblă pe ape!
3. Moş Crăciun vine o dată pe an. Iisus este un ajutor ce nu lipseşte niciodată!
4. Moş Crăciun îţi pune dulciuri sub brad. Iisus îţi umple de bucurie şi de lumină, sufletul!
5. Moş Crăciun vine pe horn, neinvitat. Iisus stă la uşă şi bate şi apoi intră în inima ta dacă-i deschizi!
6. Moş Crăciun te lasă să i te aşezi pe genunchi. Iisus te lasă să te odihneşti în braţele Sale!
7. Moş Crăciun nu-ţi ştie numele şi tot ce poate spune este: “Bună, băiete sau fetiţo, cum te cheamă?” Iisus ne-a cunoscut numele înainte ca noi să ne naştem şi să avem un nume. El ştie totul despre noi!
8. Tot ceea ce Moş Crăciun poate oferi este: ”Ho, Ho, Ho!”. Iisus oferă sănătate, ajutor şi speranţă, pace, lumină, frumuseţe, bucurie, … şi mântuire!!!
9. Moş Crăciun spune: “Să nu plângi!” dar dacă te doare ceva, se uită la tine, şi nu-ţi poate face nimic. Iisus spune: ”Pune tu toate îngrijorările tale, în braţele Mele! Eu am grijă de fiecare suflet şi Mă doare durerea fiecăruia dintre voi!”
10. Micile ajutoare ale lui Moş Crăciun (elfii, spiriduşii) fac jucării. Iisus face o viaţă nouă, te vindecă, te ridică, te iartă, te transformă! Nu te mai recunoşti tu pe tine! Îngrijeşte inimi rănite, repară cămine dezbinate, şi pregăteşte locuri în Cer!
11. Moş Crăciun te poate face să râzi, şi după ce râzi, rămâi în acelaşi pustiu sufletesc! Iisus însă, îţi dă o bucurie care devine echilibrul tău, sursa ta de putere, şi care te înviorează!
12. În timp ce Moş Crăciun îţi pune darurile sub brad, (daruri cumpărate, care … nu ştiu dacă se mai pot numi daruri), Iisus a venit dăruindu-Se pe Sine şi murind pe cruce pentru fiecare dintre noi!
Este evident că nu există termeni de comparaţie reali, între Moş Crăciun şi Domnul Hristos!!! Nu-ţi trebuie multă minte ca să distingi acest lucru. Trebuie să ne amintim despre CINE vorbeşte Crăciunul. Trebuie să-L aducem pe Hristos Domnul înapoi în inima sărbătorii de Crăciun! Da, Iisus este mai bun, este de mii şi mii de ori mai frumos şi mai bun, decât… toţi “Moş Crăciunii”din lume!

http://paradise3407.blogspot.ro/

 
3 comentarii

Scris de pe 25 decembrie 2013 în CRACIUN

 

Minunile ce s-au petrecut in momentul Nasterii Pruncului Iisus

După ce Preacurata Fecioară Maria a luat cunoștință de la Arhanghelul Gavriil că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, trecuse 9 luni, și veni o poruncă de la Cezarul August, ca toți oamenii de sub stăpânirea lui să se înscrie la locul nașterii cu femeia și copiii săi. Bătrânul Iosif era nevoit a părăsi Nazaretul și a pleca la Betleem, căci de acolo i se trăgea neamul. Când a ajuns acolo era noapte. În acele zile Maria urma să nască, și neavând unde găzdui, au fost nevoiți să intre într-o peșteră săracă. După ce intrară în peșteră, Fecioara văzu un finic uscat ca un stâlp și se așeză rezemându-se de acest finic, ale cărui crengi uscate pătrundeau până afară.

În acel timp, bătrânul Iosif, a plecat să caute o femeie, ca să stea lângă fecioara. Pe când mergea el, deodată picioarele lui au rămas pironite, și nu a mai putut merge mai departe. O întâmplare străină se petrecea în toată firea. Își ridică ochii spre cer, și văzu că păsările care zburau, se opriră și ele în loc. În jurul lui Iosif, ședeau niște lucrători la masă, unii au rămas cu mâna la gură, alții cu mâna întinsă, cel ce mânca se oprise din mestecat, și toți priveau spre cer. În apropiere, o turmă de oi care păștea. Deodată și oile s-au oprit din păscutul lor, iar păstorii rămăseseră și ei încremeniți și nemișcați. Luna pe cer stătea și ea din mersul ei și nici pământul nu se mai învârtea, pentru că în acel moment, Fecioara Maria năștea pe Mântuitorul lumii, pe Iisus Hristos. Toată făptura era în așteptarea acestei mari rânduieli dumnezeiești. Deodată se auzi un glas plin de bucurie: „Se naște Hristos! Se naște Hristos!” În acest minut, S-a născut Hristos.

O femeie mergând drept la Iosif, îl întrebă: „Nu-i așa că mă cauți pe mine?” Iosif răspunse: „Da, eu caut pe cineva de ajutor.” Atunci femeia zise: „Eu sunt moașă și mă numesc Salomeea și vreau să te ajut.” Plecând amândoi la peșteră, o găsiră foarte luminată și frumos mirositoare pe Fecioara. În mijlocul acestei lumini, văzură pe Fecioara Maria și pe Pruncul Iisus, amândoi strălucitori iar razele dimprejurul capului lor, luminau toată peștera. Copilul sugea în brațele Maicii Sale. Finicul care era uscat, înverzise, și vlăstări verzi răsăreau din trunchiul lui. Iosif și Maria se mirau de aceste puteri cerești. Moașa aceea întrebă pe Preacurata Fecioară: „Femeie, ești mama acestui Prunc? „Da!” răspunse Fecioara. „Bine, dar tu nu semeni cu celelalte femei, fiice ale Evei, strămoașa noastră, și nici copilul nu seamănă cu ceilalți copii, El seamănă mai mult cu tine. Voi parcă sunteți veniți de Sus, din altă lume, mai fericită, mai frumoasă. Dar cu acest finic care știu bine că era uscat, cum de a înverzit în această noapte?” „În timpul nașterii mele, am fost rezemată de el, și stând așa, a înverzit precum vezi.” zise Fecioara. „O, ce minuni face Dumnezeu!” zise bătrâna moașă. „Mare ești, Doamne, și se închină Pruncului Iisus.

 
6 comentarii

Scris de pe 24 decembrie 2013 în CRACIUN, DUMNEZEU, IISUS

 

Cine a spus ca trebuie sa cumperi atatea de Ziua Mea ?

Dupa cum deja bine stiti se apropie ziua Mea de nastere. De fapt, in fiecare an oamenii Mi-o sarbatoresc, insa… nu pentru a se bucura impreuna cu Mine, ci pentru a profita de aceasta mare sarbatoare a Mea, ca sa se distreze intre ei… Pentru multi conteaza ziua de Craciun si nu Cel ce este praznuit. Craciunul a devenit, mancare, bautura si destrabalare… Oamenii fac fel de fel de cumparaturi si peste tot se vorbeste despre aceasta mare zi… La inceput pareau sa inteleaga si sa aprecieze ceea ce am facut pentru ei, dar Azi, nimeni nu mai stie motivul acestei sarbatori… Imi amintesc anul trecut de ziua Mea, au facut banchet mare, pe mese erau tot felul de bunatati, totul era decorat si plin de cadouri, dar… pe Mine nu M-au invitat! Eu eram Cel sarbatorit, dar ei au uitat de Mine ! Era sarbatoarea Mea si ei Mi-au inchis usa in fata ! As fi dorit atat de mult sa fi sarbatorit cu ei… De fapt, nu am fost prea surprins, pentru ca in ultima vreme tot mai multa lume Ma ignora… Si pentru ca am vazut ca nu M-au invitat, am intrat neobservat si am stat deoparte…Toti ciocneau, unii erau deja beti, spuneau bancuri, radeau si se distrau. Cand a sosit un batran imbracat in rosu si a inceput sa strige “Ho,Ho,Ho!” apoi s-a lasat sa cada greoi pe fotoliu si toti au alergat spre el strigand: “Mos Craciun! Mos Craciun!”, de parca sarbatoarea ar fi fost pentru el. La miezul noptii au inceput sa se inbratiseze, asa ca am intins si Eu bratele sperand ca cineva Ma va imbratisa si pe Mine… Stii? Nimeni nu M-a imbratisat… Deodata au inceput sa-si imparta cadouri. M-am bucurat mult pentru ca Mie Imi place sa impart cadouri si celor buni si celor rai, asa ca M-am apropiat crezand ca cineva are un dar si pentru Mine. Cu fiecare an care trece e tot mai rau. Oamenii isi amintesc doar de mancare, de daruri, de chefuri… De Mine nu-si aminteste nimeni. Am observat ca sunt in plus la aceasta sarbatoare, la propria Mea zi de nastere, am iesit fara sa fiu observat, si am plecat… M-as bucura daca in acest Craciun Mi-ai permite sa intru in viata ta, recunoscand ca in urma cu peste 2000 de ani am coborat pe pamant pentru a patimi, a muri si a invia pentru ca tu sa ai viata vesnica. Macar azi sa crezi acest lucru !

 
2 comentarii

Scris de pe 24 decembrie 2013 în CRACIUN, DUMNEZEU, IISUS

 

Scrisoare catre Iisus Hristos

Iisuse…Hristoase…sunt un simplu copil, deşi am împlinit deja 17 ani. Este vârsta adolescenţei, dar nu vreau şi nu mă pot gândi la ea. Îmi vine mult prea greu…

Îţi scriu câteva rânduri. Nu pot fi sigură că le vei primi. Tu nu ai nicio adresă. Nu ştiu unde eşti şi, la urma urmelor, nici cine eşti Tu. Lumea nu îmi spune aproape nimic despre Tine. Nu Te cunoaşte şi nici nu vrea să Te cunoască. Am încercat să aflu cât mai multe despre Tine, dar nu am reuşit aproape nimic. Nici măcar Numele Tău nu este rostit de oamenii din jurul meu. Şi atunci, Hristoase, cum să Te găsesc? Unde eşti? Cine eşti?

Cum să fiu sigură că exişti? Că mă cunoşti, că mă iubeşti, că ai şi pentru mine un rost şi o picătură de iubire? În jurul meu nu Te văd, în cei de lângă mine nu Te simt. Prea mulţi dintre cei care mă înconjoară suferă de egoism, de prefăcătorie, de ură, de laşitate sau de impuritate. Ei nu îmi spun nimic despre Tine. Nu vor să Te caute, să Te simtă, să Te întâlnească. Când îi întreb sau le vorbesc despre Tine, îmi râd ironic în faţă şi mă privesc cu milă sau pur şi simplu cu dispreţ. Nu au timp şi pentru Tine. Poate că nici nu cred în Tine. Sunt prea ocupaţi cu problemele lor, atât de mici, atât de trecătoare şi atât de josnice…

Şi mă doare următorul fapt: ei par mereu veseli şi pe deplin fericiţi. Zâmbetul apare mereu pe chipurile lor. Par să trăiască din plin. Însă eu nu pot simţi la fel. Poate că nu ştii cât de des mă apasă tristeţea, neputinţa, singurătatea…

Cei care nu au habar de Tine nu ştiu decât să se distreze şi să-şi trăiască din plin viaţa, tinereţea lor. Dar cu mine cum rămâne? Parcă aş avea în suflet un copilaş care se uită în jur, se uită înspre oameni şi îi vine să plângă…nu înţeleg mult prea des cuvinte sau atitudini… de ce încap lacrimile doar pe chipul meu? De ce doar ochii mei au lacrimi de durere şi de suferinţă? Chiar numai eu trebuie să plâng? Chiar numai eu nu am dreptul să fiu fericită? Oare Tu mă opreşti să nu fiu ca ceilalţi? Şi de ce faci asta? Poate nu înţeleg ce aştepţi de la mine…Poate nu pot discerne voia Ta…

Toţi îmi cer, mă cheamă, aproape că mă obligă să fiu ca ei… Dar Tu nu spui nimic. Dar absolut nimic…niciun cuvânt măcar! Mă hrănesc cu lacrimi şi iarăşi cu lacrimi… Nu pot plânge în faţa prietenelor mele. Ştii bine că în preajma lor caut să zâmbesc şi să par şi eu fericită. Iar dacă într-o zi chiar nu reuşesc să mă prefac a fi fericită şi tristeţea îmi apasă întreaga fiinţă, mă doare enorm să văd că nimeni nu mă întreabă ce am… Oare chiar nu le pasă?

Lupt cu mine şi mă rog Ţie. Nimeni nu mă învaţă cum şi ce anume ar trebui să Îţi spun. Mă rog unde şi cum apuc. Am ajuns să mă ascund, să mă feresc până şi de propria familie. Părinţii se bucură dacă merg la discotecă, dar nu se bucură să mă vadă rugându-mă. Cine are dreptate, Iisuse? Ei sau eu, un bulgăre de humă ce încercă să fie şi să facă ceea ce prea mulţi nu mai sunt şi nu mai fac?

Despre Tine ştiu că nu poţi decât să ierţi şi să iubeşti. Mai ştiu că fiecare secundă a trecerii Tale pe acest pământ a fost un ocean de suferinţă şi de durere. Nu ai râs nici măcar o singură dată! Poate că s-a întâmplat doar să zâmbeşti uşor… Ştiu sigur că ai plâns; nu pentru Tine, ci pentru alţii. Şi mai ştiu că nu ai promis fericire nimănui pe acest pământ, aici şi acum. Ai promis tot ce pare a fi mai bun şi mai frumos pentru Împărăţia Cerurilor. Dar de ce toate acestea? Chiar nu îmi poţi da nimic şi pentru această tristă copilărie a mea? Chiar nu merit un zâmbet şi o oră măcar de intensă fericire?

Am ajuns ţinta ironiilor şi a râsetelor celor ce mă înconjoară. Dacă aş vorbi murdar şi dacă aş trăi o viaţă infamă şi josnică, nu ar râde de mine. Nu ar vedea ceva deosebit şi nu aş ieşi cu niciun chip în evidenţă. M-ar considera ca pe unul de-al lor. Dar eu, totuşi, nu aş vrea să fac ceea ce acum mă scârbeşte şi-mi provoacă repulsie…

Oare Tu nu vezi că prea mulţi în jurul meu nu cred în Tine? De fapt, cine mai crede azi în Tine? Mulţi jură că au văzut extratereştri şi ar fi bucuroşi ca aceştia să existe, dar nu prea vor să te accepte şi pe Tine.

Aş vrea să-Ţi mai scriu. Dar Tu le ştii pe toate. Tu ai nevoie de mine, de inima mea şi nu de cuvintele mele. Tu nu ai scris nimic…niciun cuvânt. Tu doar ai iubit. Te-ai jertfit şi ai vindecat neputinţa şi durerile noastre. Vindecă-mă şi pe mine, Hristoase!

Dă-mi putere să exist!

fragment din cartea Părintelui Paulin de la Putna – „Iubire, spovedanie, libertate”

 
4 comentarii

Scris de pe 23 decembrie 2013 în COPII, DUMNEZEU, IISUS, SCRISOARE, SFATURI

 

Pentru a darui, nu astepta sa ti se ceara

Pentru a zâmbi, nu aștepta să ți se zâmbească.
Pentru a dărui, nu aștepta să ți se ceară.
Pentru a ajuta nu aștepta să fii rugat.
Pentru a ierta, nu aștepta justificări și nici să ți se ceară iertare.
Pentru a înțelege, nu judeca.
Pentru a crede în Dumnezeu nu căuta dovezi.
Pentru a fi generos, nu aștepta recunoștință.
Pentru a fi prieten, nu pune condiții.
Pentru a râde, nu aștepta să fii fericit.
Pentru a plânge, nu aștepta să fii trist.
Pentru a uita ce te-a rănit, nu aștepta să treacă timp.
Pentru a te evalua ca om, nu cere păreri.
Pentru a te ridica atunci când vei fi la pământ, nu aștepta să ți se întindă vreo mână.
Pentru a iubi, nu căuta omul perfect și nici măcar nu pretinde iubire.
Pentru a trăi frumos nu ai nevoie decât de viață…