RSS

Arhivele lunare: octombrie 2013

Invataturile Staretului Ambrozie de la Optina

1. A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţi să fii respectuos.

2. Pentru mireni, rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine.

3. Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.

4. Omul e ca un gândac: când e cald ziua şi e soare el zboară, se mândreşte şi bâzâie: „Toate pădurile şi luncile sunt ale mele! Toate luncile sunt ale mele, toate pădurile sunt ale mele!“. Iar când soarele dispare, când vine frigul şi bate vântul, gândacul îşi pierde îndrăzneala, se lipeşte de o frunzuliţă şi zice: „Nu mă împinge jos!“.

5. Neliniştea sufletească este simptomul mândriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului.

6. Dacă cineva este neputincios cu trupul, dar a făcut multe păcate, acela să pornească pe drumul smereniei.

7. Înţelepciunea duhovnicească se câştigă prin smerenie, frică de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri.

8. Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Când în casă nu se găseşte hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creştini, vrăjmaşul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi – prin boli şi gânduri.

9. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii (Matei 10,16). Şarpele, când trebuie să-şi schimbe vechea piele cu cea nouă, caută un loc îngust şi ferit de ochii lumii, care i se pare potrivit şi astfel îşi lasă pielea dinainte. Aşa şi omul, care doreşte să-şi scoată şubrezeala (omul vechi) trebuie să meargă pe calea îngustă a împlinirii poruncilor evangheliei.

10. Domnul, în Grădina Ghetsimani, a plâns pentru că ştia că nu mulţi se vor folosi de suferinţele Lui de pe cruce, ci mulţi prin rea voinţă se abat de la mântuire. Dacă cineva nădăjduieşte să ajungă acolo unde e Sfânta Treime, acela să se străduiască să nu piardă din vedere pe Hristos întrupat. Cei care ating despătimirea vor fi acolo unde e Sf. Treime, iar cei care obţin iertarea păcatelor se învrednicesc să locuiască înlăuntrul grădinii raiului şi contemplă chipul lui Hristos.

http://deveghepatriei.wordpress.com/

 
Un comentariu

Scris de pe 23 octombrie 2013 în SFATURI

 

VISUL STRABUN

După ce-a făcut Pământul şi pe toate le-a zidit,
Dumnezeu, Treimea Sfântă, sus, în Cer, S-a sfătuit:
Hai să facem din ţărână om, fiinţă gânditoare,
Înzestrat cu chip divin şi a Noastră-asemănare !

După ce l-a plăsmuit şi-i suflară duh de viaţă,
În Eden l-a pus stăpân şi pe Eva a-i fi soaţă.
Poruncind, le-a zis Stăpânul: Din toţi pomii să mâncaţi
Numai unul e oprit, de el nu v-apropiaţi !

Dar n-au ascultat porunca cei ce-au fost întâi zidiţi
Şi din Rai, Adam şi Eva, fost-au iute izgoniţi.
Supărat le-a zis Stăpânul: Tu Adame fii rob muncii,
Iar tu Eva fii plecată şi-in durere să-ţi naşti pruncii !

Dar din mila Sa cea mare pentru om, pentru zidire,
Le-a promis că prin femeie se va face izbăvire.
Mii de ani au aşteptat oamenii proorocia
Ca o maică şi fecioară să îl nască pe Mesia.

Dintre-atâtea miliarde de femei ce au trăit
Pe acest Pământ pe care Creatorul l-a clădit,
Numai una dintre ele a fost vrednică să nască
Pe Acel născut din Tatăl, pe Hristos – salvarea noastră.

Cum să nu o fericească pe Preasfânta Născătoare
Toate neamurile lumii ce au fost şi sunt sub soare ?
Căci, aşa, fagăduinţa, dată lui Adam în Rai,
S-amplinit prin Maica Sfântă şi-am scăpat de-un veşnic vai.

Nu doar neamurile toate pe Pământ o fericesc,
Ci tresaltă şi se-nchină tot soborul îngeresc.
Toţi în cânt şi bucurie o numesc Împărăteasă
Pe Maria, Maica Sfântă, ce-i a Tatălui aleasă.

Cu dor mare heruvimii, duhuri sfinte şi curate,
Când Te văd, Măicuţă Sfântă, bat din aripile toate.
Bucuroşi şi serafimii, în iubirea lor zeloasă,
Deschizânu-şi mari toţi ochii, te privesc ca pe-o crăiasă.

Gavriil, cerescul sol, aducând un crin în dar,
Îţi grăieşte: Precurată, plină eşti de sfântul har.
Tu între femei Marie binecuvântată eşti,
Venerată şi de oameni, şi de oştile cereşti !

Pe Preasfânta Născătoare şi natura o cinsteşte,
Pentru care se îmbracă cu flori dalbe şi-nverzeşte.
Florile înmiresmate, colorate după soi,
Spun: Măicuţa e o floare mai frumoasă decât noi !

Lacrima Măicuţii Sfinte, floarea care ne uimeşte
Cu parfumul ei de ceară, lăcrimând uşor grăieşte:
Sunt o floare minunată ce pe oameni îi vestesc
Că Măicuţa plânge-ntruna pentru neamul omenesc !

Dar şi Mâna Maicii Sfinte înflorită-n pragul serii,
Ce întrece în mireasmă tot mirosul primăverii,
Strigă tare din grădină, de iubirea ei aprinsă:
Mâna Maicii Preacurate către voi mereu e-ntinsă !

Păsărelele din cântec se opresc cu dor s-asculte
Vocea blândă şi duioasă, glasul Maicii noastre Sfinte.
Fulgii jucăuşi de nea, spun şi ei cu glas vioi:
Mai curată şi mai albă eşti Măicuţă decât noi !

Salcia mereu plecată spune, vrând să Ţi se-nchine:
Eşti Măicuţă Preacurată mai smerită decăt mine !
Râul, marea şi oceanul, dealul, muntele, câmpia,
Tainic strigă căte lume: Fericiţi-o pe Maria !

Soarele trecând pe cale, luminând strălucitor,
Când Te vede, Maică Sfântă, se ascude după nor
Şi de-acolo strigă tare, cu a razelor cuvinte:
Sunt orbit de strălucirea aurei Măicuţii Sfinte !

În nespusa lui iuţeală fulgerul învins îţi spune:
O, Marie, Maică Sfîntă, eşti mai iute decât mine !
Când copiii Tăi te cheamă să le vii în ajutor,
Când Te roagă şi-Ţi zic mamă, mă întreci în al Tău zbor !

Ploaia ce nu conteneşte ca să cadă pe câmpii
Spune tristă şi tăcută: Pentru toţi ai Tăi copii,
Pentru neamurile toate, pentru neamul Tău cel sfânt,
Verşi mai multe lacrimi Maică decât mine pe Pământ !

Focul straşnic scânteind, înteţit într-o făclie,
Spune tare: Mă simt ars de iubirea Ta, Marie !
Vântul ce călătoreşte peste munte, peste mare,
Şi el spune: Fericită eşti Preasfântă Născătoare !

O, Măicuţă Preacurată, visul pământesc străbun,
Tu eşti cel mai nobil suflet, tu eşti tot ce-a fost bun
Ce-a putut ca să ofere lumea, cei de pe Pământ,
Cerului, Lui Dumnezeu, Creatorului Cel Sfânt.

Venerându-Te pe Tine, noi cei care Te iubim,
Ce-Ţi purtăm recunoştinţă şi din inimi mulţumim,
Slavă, cinste şi-nchinare Îi aducem ne’ncetat
Dumnezeului Cel Mare, Celui care ni Te-a dat !

Iftinoiu R.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 octombrie 2013 în MAICA DOMNULUI

 

Pierzand, am invatat sa pretuiesc

Am pierdut o jucărie din copilărie, dar am păstrat amintirea persoanei care mi-a dat acel cadou cu dragoste necondiţionată.
Am pierdut privilegiile şi fanteziile copilăriei, dar am câştigat oportunitatea de a creşte şi de a trăi liber.
Am pierdut multe persoane pe care le-am iubit şi încă le iubesc, dar am câştigat afecţiunea şi aptitudinea de a lua exemplu din viaţa lor.
Am pierdut momente din viaţă pentru că am plâns în loc să zâmbesc, dar am descoperit că dacă semeni dragoste culegi dragoste.
Am pierdut în viaţă multe lucruri de mai multe ori. Dar prin aceste “pierderi”, astăzi am înţeles valoarea “câştigului”, pentru că totdeauna este posibil să te lupţi pentru ceea ce iubeşti şi pentru că totdeauna este timp să o iei de la început.
Ai suferit mult în viaţă ? Ai făcut-o ca să înveţi.
Ai plâns mult ? Ai făcut-o ca să îţi speli sufletul.
Ai multe resentimente ? Este o lecţie despre iertare.
Uneori te simţi singur ? Este aşa pentru că ţi-ai încuiat uşa.
Te simţi izolat ? Priveşte în jurul tău şi vei vedea oameni care aşteptă să le zâmbeşti pentru a se apropia de tine.
Astăzi este o zi excelentă pentru a începe un nou proiect de viaţă. Priveşte mai sus, doreşte-ţi ce este mai bun; viaţa ne aduce ceea ce dorim. Dacă ne gândim la puţin, puţin vom avea. Dacă ne gândim cu tărie la ceva mai bun şi acţionăm în acest sens, ce este mai bun va veni în viaţa noastră.
Astăzi este marea zi a curăţeniei mentale. Dă la o parte tot ceea ce te leagă de trecut, tot ceea ce îţi face rău. Curăţeşte-ţi inima, pregăteşte-o pentru o nouă viaţă, o nouă iubire, pentru că noi suntem fiinţe pasionale. Suntem capabili să iubim de mai multe ori pentru că noi suntem manifestarea iubirii.

Ciocarlan B.

 
Un comentariu

Scris de pe 23 octombrie 2013 în DRAGOSTEA, IUBIREA

 

Oameni pe care s-ar putea sa-i intalnim pentru ultima data

În fiecare zi ne luăm rămas bun de la oameni dragi şi de la oameni cu care interacţionăm, fără a ne gândi că s-ar putea să îi întâlnim pentru ultima dată. Uneori ne luăm rămas bun în fugă, lăsând pe “altă dată” lucruri pe care ne-am dori să le spunem şi amânând să facem acel gest frumos în semn de recunoştinţă, pe care ne tot propunem să îl facem. Câteodată ne despărţim supăraţi, iritaţi, cu priviri urâcioase şi cuvinte reci… Ar trebui să ne despărţim mereu cu iubire şi să ne regăsim cu o bucurie imensă, recunoscători că avem din nou şansa să fim împreună…

Copilul tău, care azi pleacă la şcoală şi care te-a supărat, este cel mai minunat copil din lume, este comoara ta, este raţiunea ta de a fi… Zâmbeşte-i când pleacă de acasă şi încurajează-l cu cuvinte frumoase, dă-i încredere şi fă-l să se simtă iubit şi preţuit.

Omul tău iubit, care are atâtea minusuri, căruia trebuie să-i aminteşti mereu şi să îi reproşezi lucruri, este omul cu care îţi împarţi viaţa, cu bucurii şi tristeţi, este omul care îţi stă alături şi când aveţi şi când nu aveţi… Ia-ţi rămas bun de la el cu o îmbrăţişare strânsă şi spune-i neapărat “te iubesc”… trebuie să audă asta, chiar dacă ştie.

Părinții tăi, unii uituci şi cicălitori, alţii prea severi, sunt oamenii pentru care tu eşti cel mai important, oamenii care muncesc şi care fac sacrificii pentru tine… Nu te răsti la ei, nu îţi pierde răbdarea, vorbeşte-le cu iubire şi respect, nu te purta ca un străin şi ia-ţi rămas bun de la ei lăsându-le în inimi puţin din căldura şi dragostea ta.

Colegul “nesuferit”, care îţi încurcă planurile, vânzătoarea, taximetristul, vecinii curioşi şi uneori răutăcioşi, sunt oameni, ca şi tine, oameni care au probleme de viaţă, dureri şi temeri omeneşti care nu se văd… Nu te supăra pe ei, fii tu mai puternic şi mai bun şi ia-ţi rămas bun de la ei cu un zâmbet şi cu cuvinte frumoase.

Cu orice rămas bun pe care ţi-l iei de la cineva să-i laşi puţin din frumuseţea şi bunătatea ta… Ia-ți rămas bun, astfel încât, dacă nu mai revezi pe cineva să nu ai sufletul încărcat cu regrete, iar acel om să știe că l-ai prețuit și că l-ai iubit…

Irina B.

 
2 comentarii

Scris de pe 21 octombrie 2013 în DRAGOSTEA

 

Margaritare duhovnicesti (2) – Pr. Arsenie Boca

• Fericiţi sunt ochii pe care omul din princina smerniei nu îndrăzneşte să-i ridice spre Dumnezeu.

• Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.

• Omul care poate să facă binele şi nu-l face, este o fiinţă josnică. A nu da săracului din cele ce răman peste nevoile noastre, înseamnă a răpi binele altuia. Dumnezeu binevoieşte ca pe pământ să fie mulţi nenorociţi, pentru ca ei să se mântuiască prin răbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.

• Să nu-ţi fie teamă de nimeni, aşa ca de tine însuţi.

• Sileşte-te să te cunoşti pe tine însuţi şi atunci vei cunoaşte multe. Cine îşi vede păcatele, va vedea pacea.

• Nu-i nimic mai bun decât să-ţi cunoşti neputinţa şi necunoştinţa.

• Pentru ca să ne cunoaştem pe noi înşine, trebuie să ne chemăm în fiecare zi la judecată sufletul nostru şi să-i cerem socoteală de purtarea lui. Să nu adormi înainte de cugeta la păcatele pe care le-ai săvârşit în cursul zilei.

• Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace.

• Unirea păcii nu trebuie căutată numai între oameni, ci şi în trupul tău şi în dudhul tău şi în sufletul tău.

• De nu te vei face împărat asupra poftelor şi gândurilor tale, nu vei moşteni Împărăţia Cerurilor.

• De îndată ce ocara îţi aprinde inima, adu-ţi aminte de Hristos şi de rănile Lui, gândeşte-te că suferinţele ce le rabzi tu sunt nemărginit mai mici decât suferinţele lui Hristos, şi atunci se va stinge ca şi cu o apă, scârba ta.

• E mai bine să suferi răul decât să fii pricina răului.

• Să nu ai duşmănie împotriva nici unui om, fie el şi rău, altfel rugăciunea ta nu va fi plăcută lui Dumnezeu. Cum vei spune: „Doamne miluieşte” dacă tu nu miluieşti.

• Fericit este acela care poate spune cu Sfântul Grigorie de Nissa: „Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu cu alţii.”

• Oare pentru o pasăre sunt grele aripile cu care zboară prin aer? Nu. Tot astfel şi pentru adevăratul creştin nu sunt grele poruncile lui Hristos, prin săvârşirea cărora sufletul nostru întraripându-se zboară la cer.

• Fericit nu este cel ce începe bine, ci cel ce termină bine nevoinţa sa.

• Dacă-ţi vei aduce totdeauna aminte de slăbiciunea ta, atunci niciodată nu vei călca hotarul vegherii. Cu un singur gând necuviincios poţi pierde 100 de ani pe ogorul mântuirii.

 
Un comentariu

Scris de pe 21 octombrie 2013 în Uncategorized

 

Nu te inalti de jos pana nu cazi

N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta, n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după un colţ de rai,
De n-ai purta un strop de iad în tine.

Că nu te-nalţi de jos până nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amară,
Şi de re-nvii în cântecul de azi,
E c-ai murit în plânsetul de-aseară.

Radu Gyr

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 octombrie 2013 în CREŞTINUL, LUPTA

 

Lucruri pe care trebuie sa le pazesti cu sfintenie (1)

Dacă ai posibilitate și voință, obișnuiește să te trezești la rugăciune în miez de noapte. Rugăciunea din timpul zilei este de argint şi este dusă la Dumnezeu de către sfinţii îngeri, însă cea mai puternică rugăciune este cea din timpul nopţii. Ea se numeşte de aur fiindcă atunci cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge la Dumnezeu direct, fără nici o mijlocire. Căci aşa cum vrăjile şi farmecele au cea mai mare putere în timpul nopţii, tot aşa şi rugăciunea are o putere foarte mare şi este o jertfă bine plăcută înaintea lui Dumnezeu, tocmai pentru faptul că faci o osteneală foarte mare să te trezești în miez de noapte. Noaptea, mintea este limpede și detașată de orice grijă lumească din timpul zilei, iar rugăciunea ta va fi curată și rostită cu atenție și înflăcărare. Roagă-te pentru iertarea păcatelor, roagă-te pentru întreaga lume, fă metanii cât poți, plângi, căci diavolii sunt îngroziți de oamenii care-și plâng păcatele și pun hotărâre temeinică de a nu mai păcătui. Metaniile sunt ca o sabie care taie și scot păcatele, lacrimile le spală, iar rugăciunea umple de virtuți.

Ferește-te să lucrezi Duminica, pentru că banii câștigați în aceste zile sfinte de sărbătoare, ți se vor fura pentru că și tu ai furat întâi Ziua Domnului. Sau îi vei pierde singur, sau îi vei da pe medicamente și pe la doctori.

Ferește-te să judeci pe cel ce l-ai văzut greșind, căci vei ajunge să cazi exact în aceleași păcate. Nu iubi somnul, desfătarea, mândria, îmbuibarea cu mâncăruri și băuturi, căci acestea sunt cauzele care pornesc în tine războiul curviei.

Cât ești în viață, fă-ți cu mâna ta ce ar trebui să-ți dea alții de pomană după ce vei muri, căci la moarte s-ar putea să n-ai parte nici măcar de o groapă, cu atât mai puțin de pomeni, milostenii.

Dacă vei ajunge vremurile grele și ți se va lua pâinea de pe masă, să nu faci revoltă, căci nu se cade să ieși în stradă pentru stomac.

Încearcă să faci cel puțin o bucurie pe zi unei persoane, fie că-i dai de pomană haine, mâncare sau bani, fie că-i spui o vorbă bună, un cuvânt de încurajare și mângâiere, pentru că foarte mult contează înaintea lui Dumnezeu să bucuri un suflet.

Silește-te să faci fapte mari, dar ia aminte că Dumnezeu se uită la intenția cu care faci, nu la mărimea faptei.

Să nu treacă ziua și să fii certat cu cineva, căci nicio rugăciune nu-ți va mai fi primită până nu te împaci și-ți ceri iertare acelora cărora le-ai greșit sau ți-au greșit.

Nu lega prietenii cu oamenii vicioși, căci vei ajunge să înoți în aceeași mocirlă în care înoată și ei. Ferește-te de prietenia cu lumea necredincioasă, care este vrăjmășie cu Dumnezeu.

Diavolul nu-ți cunoaște gândul, însă te ispitește acolo unde știe că ai slăbiciune. El pune în undiță exact râma cu care știe că te ademenește. De exemplu, nu te ispitește cu patima beției, dacă știe că nu-ți place băutura și că nu te poate doborî, ci cu patima de care știe că ești tu stăpânit.

Fii model în lume, astfel încât oamenii să aibă ce învăța de la tine și să te pomenească în rugăciunile lor. Cu tine, Dumnezeu poate judeca lumea. La Judecată, când Dumnezeu îi va întreba pe ceilalți care au trăit lângă tine, de ce nu au făcut și ei fapte bune, de ce nu au mers la Biserică, nu s-au spovedit, împărtășit, te va pune pe tine ca martor și le va spune acelora: „Dar el cum a putut, el cum a știut?” Alminteri, și alții pot fi de mărturie pentru tine la Judecata de Apoi.

Elena J. – din invataturile parintelui Visarion

 
Un comentariu

Scris de pe 18 octombrie 2013 în ELENA J., SFATURI

 

Despre cip-uri, masonerie, pantalonii la femeie – Pr. Vasilie Novikov

V-au dat carneţel de pensii care deja reprezintă păcatul lepădării. Dar acum pregătesc carnetele de pensii noi electronice! Gândiţi-vă, de ce? Când vă vor da aceste paşapoarte, vă vor fotografia retina ochiului, pe fruntea dumneavoastră va fi pus cu laser semnul sau pe mână. Şi acum când mergeţi în supermarket şi cumpăraţi toate produsele cu cod de bare şi scanerul face ti-ti-ti, aşa va fi şi cu fruntea voastră. Aceasta va fi pecetea lui Antihrist! Iată ce vremuri straşnice. Şi dacă noi am primit acum această codificaţie prin paşaport, carnet de pensie, CNP, atunci gata, ne-am lepădat de Hristos, este prima etapă! Harul lui Dumnezeu a plecat de la noi! Îngerul stă şi plânge! ASCULTAŢI!… Ascultaţi! Ascultaţi… Iar noi stăm, lepădaţii. Iartă-ne pe noi Doamne! Preoţii care vorbesc despre acestea sunt prigoniţi pentru că împiedică sistemul să se întroneze diavolul. Dar iată acest G8, comitetul celor trei sute, toţi sunt Rockefelleri care conduc lumea, în mâinile lor este tot aurul, toate băncile, toate corporaţiile. Şi toţi preşedinţii sunt iudeo-masoni. Scopul lor este numerotarea oamenilor. Iar computerul fiară din Luxemburg serveşte pentru conducerea lumii şi pregătesc în Ierusalim tronul în locul lui Iisus Hristos, pe Antihrist, conducătorul mondial. Ascultaţi! Nu este glumă…

Îmi este milă de poporul acesta care urmează pe aceşti iudeo-masoni, care ne amăgesc, care doresc raiul pe pământ. El nu va fi! „Uitaţi-vă! Uitaţi-vă, nu renunţaţi”. Vedeţi ce vă spune diavolul? El spune: „Să nu ascultaţi ce vă spune părintele, să luaţi totul!” Trebuie să mâncaţi, trebuie să beţi şi toate celelalte!” Iar toate sunt pentru iad. Există fundul iadului care e mai straşnic decât iadul! Aşadar dragii mei, fraţi şi surori, primind aceste murdării ne lepădăm de nume. Iartă-ne Doamne!

– „Nu le vorbi lor! Se vor chinui ca şi mine! Pe toţi îi vor lega, pe toţi îi vor împinge!… Toţi vor fi deşeurile societăţii! Ce le vorbeşti, ce le spui tu?” (replici rostite de către o femeie posedată de demon care se afla în biserică în timpul acestei predici)

Deşeurile societăţii! Cine suntem noi, cei care ne opunem acestui rău? Suntem: vagabonzi, schismatici, clevetitori, iar cine merge cu lumea globală, cu diavolul… La fel ca şi acum 70 de ani în urmă când 40 de milioane de oameni au spus NU comunismului (Nu le spune), au fost împuşcaţi, duşi în gulaguri, frate pe frate, soţ pe soţie. Acum totul se repetă, dar mult mai straşnic! Atunci era fără codificare, dar acum dacă primeşti acestea – Iadul!

Aşadar dragii mei, iată la ce trebuie să ne gândim: Iartă-ne Doamne pe noi, puţin credincioşii, fără minte. Am greşit în faţa lui Dumnezeu: am chemat în deșert numele Domnului, am clevetit, am crezut în calendare orientale, am fost la ghicitori, vrăjitori, am umblat pe la babe şi lecuitori! Iartă-ne Doamne şi ne miluieşte! Am greşit cu uciderea de prunci, avorturi, ferirea de a face copii. Astăzi nu mai sunt femei. În canonul 62 al Sinodului VI Ecumenic este spus că femeia care îmbracă haine bărbăteşti este afurisită, este exclusă din biserică. Dar noi intrăm în biserică în pantaloni, umblăm dezgolite. Iartă-ne Doamne! Femeile îşi taie părul, se vopsesc. Rujul de buze este făcut din copii ucişi prin avort, din embrioni, din copii avortaţi – iau materie primă, iar voi… în gură o băgaţi şi o înghiţiţi, mâncaţi. Săvârşiţi un ritual satanic! Ca şi sataniştii, la fel şi voi… cu copii ucişi. Vopsite, deştepte, frumoase – pentru iad! Iartă-ne Doamne şi ne miluieşte!

Umblăm dezgolite, prin goliciunea noastră îi smintim pe bărbaţi şi se consumă trupul nostru. Mai departe: cancer tiroidian din cauza pieptului dezgolit, cancer mamar pentru copiii avortaţi. Sida, toate bolile venerice sunt pedeapsă pentru adulter şi desfrânarea trupului.

Tot tineretul, de la mic la mare desfrânează şi fumează, bea şi se droghează. Zece milioane de copii avortaţi sunt în statul nostru, socotit de noi pravoslavnic, ortodox. După uciderea copiilor, suntem pe primul loc, după narcomanie, pe primul loc, după mortalitate – prima ţară! De ce suntem pedepsiţi? Pentru că Îl mâniem pe Dumnezeu Cel Atotmilostiv!

Haideţi să ne pocăim! Dacă vom face asta, Dumnezeu ne va milui şi ne va ierta. De ce suntem atât de orbi? De ce Dumnezeu îngăduie aceasta? Pentru desfrânarea noastră, pentru beţia noastră, pentru necredinţa noastră, pentru nerespectarea posturilor.

Cine suntem noi? Păgâni. Iartă-ne Doamne! Dar nu se poate să ne facem în continuare semnul Crucii incorect. Ce fel de cruce?… Batjocură faţă de Hristos! Trebuie să ne facem semnul Sf. Cruci CORECT! CLAR! PRECIS! Crucea trebuie să fie precisă! Crucea ne sfinţeşte, ne curăţeşte, alungă toată spurcăciunea! Iar crucea incorectă, deformată este moarte. Iartă-ne Doamne! Sataniştii poartă cruce și ei doar că întoarsă. Râd de cruce. Miluieşte-ne Doamne şi ne iartă!

ÎNREGISTRAREA VIDEO A ACESTEI PREDICI: http://www.youtube.com/watch?v=GN5r8FDgo38

 
4 comentarii

Scris de pe 16 octombrie 2013 în AVORT, CIP, CRUCE, DESFRÂNARE, FEMEIA

 

Despre prietenie

Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat? Câtă plăcere, câtă prisosinţă şi cât temei nu aduce el? Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat. Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie.

Vederea   unui   prieten   îmbracă   inima   în sărbătoare şi o înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple   sufletul   de   o   fericire   nespusă;   chiar   numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului şi-l înalţă. Vorbim  despre  prietenii   buni,  care   sunt  devotaţi   şi jertfelnici.

Vorbim despre acei care ard de prietenie. Dacă vreunul din voi are un prieten din aceştia, va recunoaşte că spun drept şi de l-ar vedea în fiecare zi şi tot nu s-ar sătura – şi-i doreşte ceea ce sieşi îşi doreşte. Ştiu pe cineva care cerea sfinţilor să se roage mai întâi pentru prietenul său şi după aceea şi pentru sine. Atât de mare dar este un prieten adevărat, că de dragul lui, îţi sunt scumpe unele locuri şi unele vremuri.

După cum un trup frumos sau o floare aleasă răspândesc o mireasmă în jurul lor, tot astfel prietenii lasă ceva din farmecul lor locurilor pe unde au trecut; aşa că, adesea, aflându-ne acolo fără ei, plângem şi suspinăm, aducându-ne aminte de vremea petrecută împreună.

Nu putem arăta prin grai bucuria pe care ne-o dăruieşte întâlnirea cu prietenii, numai aceia o cunosc că au încercat-o. Dacă un prieten ne porunceşte ceva, îi mulţumim, dacă stă la cumpănă, ne mâhnim. Nu e nimic din ce-i al nostru, care să nu fie şi al lor. Chiar de dispreţuim bunurile pământeşti – din pricina prietenilor noştri nu am vrea să părăsim lumea aceasta; ei ne sunt mai dragi ca lumina zilei. Vreau să vă dau o pildă de prietenie.

Prietenii – desigur prietenii după Hristos – trec cu vederea şi pe părinţi şi pe copii. Să nu-mi spui de cei de acum care, împreună cu celelalte, au lepădat şi acest bun al [prieteniei adevărate]. Gândeşte-te la cei de pe vremea apostolilor, nu zic la corifeii lor, ci la credincioşii [simpli]. „Sufletul şi inima tuturor”, zice [Scriptura], „era una; şi nici unul nu zicea că ceva din cele ce le avea este al lui.  Şi se împărţea fiecăruia după cum avea fiecare nevoie” (Fapte 4, 32-35). Nu era atunci „al meu” şi „al tău”. Aceasta înseamnă prietenie: să nu socotească cineva cele ale lui ca ale sale, ci ca ale aproapelui, şi cele ale sale să-i fie străine.

Mare [lucru] este prietenia! Atât de mare, încât nimeni nu ar putea să o înveţe [de la altul], nici nu ar putea vreun cuvânt să o înfăţişeze, în afara trăirii ei. Acest lucru a produs ereziile, acest fapt îi face pe păgâniră sa fie încă păgâni?  Prietenul nu vrea să poruncească, nici să conducă  ci are bucurie  mai degrabă dacă este condus şi i se porunceşte. El vrea mai degrabă sa dăruiască [charizomai] decât să primească vreun dar, căci el iubeşte pe prieten şi nu se mai satură de dorirea lui. Aşa de mult îl iubeşte. Nu se desfătează aşa de mult când i se face lui bine, ca atunci când face el bine. Vrea mai degrabă ca acela să fie mai presus decât să-i fie datornic. Vrea mai degrabă ca el să-i fie datornic aceluia decât să-l aibă ca datornic. Şi vrea să-i dăruiască, dar nu vrea să pară că dăruieşte, ci că de fapt îi este dator celuilalt.

Dragostea pe care trebuie să o arătăm unii fată de alţii trebuie să depăşească apropierea ce există între prieteni. Se cade să fie atât de mare cât este de mare dragostea unui mădular al corpului nostru faţă de alt mădular. In adevăr, un mădular n-ar putea să zică altuia, căci ar fi de râs : Ce legătură şi ce apropiere am eu cu tine? Tot astfel nici un om n-ar putea să zică aşa fratelui său. Chiar dacă nu ţi-i rudă şi nici prieten, totuşi este om, are aceeaşi fire ca şi tine, are acelaşi Stăpân şi s-a născut pe acelaşi pământ. Cu privire la bani, lăudăm pe cei care nu au nicio datorie; cu privire la dragoste, însă, pe aceia îi aplaudăm şi-i admirăm care sunt necontenit datori. Să fim convinşi deci de aceste cuvinte şi să ne iubim unii pe alţii.

Dacă cineva ar vrea să se despartă de tine, tu nu sfărâma legătura dragostei şi nici nu rosti acel cuvânt de gheaţă: „Dacă mă iubeşte, îl iubesc şi eu!” Este la fel cu a zice: „Dacă nu mă iubeşte ochiul cel drept, îl scot!” Dimpotrivă, când nu vrea să te iubească, atunci arată-i mai multă dragoste ca să-l atragi spre tine. Căci cu adevărat este mădular al tău. Când un mădular s-a rupt din trupul nostru din vreo nenorocire oarecare, facem tot ce se poate şi ne arătăm atunci mai mare grijă ca să-l punem la locul lui iarăşi. Aşa trebue să ne purtăm şi cu cei care nu ne arată dragoste. Atunci este răsplata noastră mai mare, când vom atrage prin dragostea noastră, pe cel care nu vrea să ne iubească.

Dacă Domnul ne porunceşte să chemăm la cină sau la ospăţ pe cei care nu pot să ne răsplătească spre a avea şi mai mare răsplată de la Dumnezeu, cu cât mai mult trebuie să facem aceasta când este vorba de dragoste. Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ti-ai primit răsplata; dar dacă iubeşti pe cel care nu te iubeşte, îţi este dator Dumnezeu în locul aceluia. Dar în afară de aceasta: Când te iubeşte cineva nu trebue să-ţi dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu; când însă nu te iubeşte, ai nevoie de ajutor. Să nu faci, deci, pricină de trândăvie pricina dragostei ! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el dacă e bolnav !” Căci este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzeşte ceea ce s-a răcit. Daca vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult ! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic ; dar când iubim pe cineva cu căldura şi sinceritate, chiar dacă cel iubit este mic si neînsemnat, atunci dragostea aceluia faţă de noi ne inconjoară cu cea mai mare slavă.

Sf. Ioan Gură de Aur

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 octombrie 2013 în PRIETENIE

 

Draga-mi este tara mea

Dragă-mi este ţara mea,
Cu tot ce are în ea!
Că sunt bune, că sunt rele,
Toate-s ale ţării mele!

Dragă-mi e şi o iubesc,
Ador portul românesc,
Munţii şi codru umbrit,
Marea, lanul aurit.

Cum să nu îmi fie dragă,
Când în ea o vară-ntreagă,
Cântă mii de-naripate,
Mai duios ca-n altă parte?

Iată de ce-o preţuiesc,
Căci e leagăn părintesc,
Doine, balade străbune,
Ca ea nu-i alta pe lume!

Ţară dragă, tu eşti dor,
Susur vesel de izvor,
Frumuseţea unui vis,
Locul meu din Paradis!

Aurora Luchian

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16 octombrie 2013 în DOR, ROMANIA