RSS

De ce vin urgiile peste noi

30 oct.

Într-o zi, în Catedrala Sfântul Dumitru, a venit o doamnă care plângea în hohote, ba chiar voia să-şi smulgă părul din cap, şi mi-a spus: „Părinte, părinte, vai de mine ce-am făcut!” I-am spus să se liniştească şi să-mi spună ce a făcut! „Părinte, când era mică fetiţa mea, de câte ori mă supăra, nu aveam în gură decât două vorbe: «Fir-ai a dracului !» şi «Arză-te-ar focul !» Iată, ieri, exact când a împlinit 20 de ani, a murit arsă de foc, din cauza gurii mele spurcate! Iată ce-am făcut, mi-am dat fata diavolului, şi n-am să mi-o pot ierta toată viaţa!”

Cum de a ajuns poporul nostru aşa de buimac? Şi ce mai poţi aştepta de la omul care, de dimineaţa până seara, nu mai conteneşte cu blestemele ori cu sudălmile, şi căruia nimic nu i-a rămas neînjurat de la „Dumnezeirea, Dumnezeului Dumnezeilor… până la cruce, arhanghel, anaforă, icoană, botez, parastas, grijanie”…. şi tot ce poate avea fiinţă, între cele văzute şi nevăzute? Nu cumva năravurile astea atât de greţoase sunt şi ele de vină pentru urgia care a căzut asupra noastră?

Reclame
 
6 comentarii

Scris de pe 30 octombrie 2013 în Uncategorized

 

6 răspunsuri la „De ce vin urgiile peste noi

  1. Trezire divina

    31 octombrie 2013 at 9:50

    …mare pacat ..Doamne iarta-ne pe noi toti pacatosii Amin

     
  2. Dan

    31 octombrie 2013 at 10:16

    Nu cred că spun o noutate dar genul acesta de exprimare este un derivat al încălcării celei de-a III-a porunci a Decalogului. Şi-atunci cum să nu producă efecte ?

     
  3. genoveva

    1 noiembrie 2013 at 23:20

    intr-adevar mare efect au vorbele necugetate asupra vietii noastre iar noi nu ne dam seama de cele mai multe ori….. o ruda mai indepartata din familia mea care locuia la tara, obisnuia la suparare sa isi dracuie mama si sa ii spuna ca si doamna din povestirea de mai sus: arza-te-ar focul. intr-o zi batrana a murit din cauza focului….a vrut sa scoata un lemn prea mare din soba iar fumul a innabusit-o cazand cu fata pe lemnul aprins scos din soba…..nimeni nu a facut vre-o legatura cu vorbele de ocara care i le arunca fiul la suparare….mai tarziu, dupa 5-6 ani vrand sa modifice o priza electrica fiul moare curentat si o mare parte a corpului ii este arsa in incendiul provocat de scurt-circuit….nici atunci nimeni nu intelege…mare pacat. Doamne fereste!

     
  4. F

    2 noiembrie 2013 at 0:57

    ASCULTATI CU ATENTIE PE ACEST MINUNAT EPISCOP ROMAN CARE FACE PARTE DIN MISCAREA MISIONARA ORTODOXA ” OASTEA DOMNULUI ” –>

     
    • Costi

      2 noiembrie 2013 at 15:41

      Ep. Longhin face parte din Oastea Domnului, din biserica ortodoxa si predica extraordinar, insa multi ostasi au ratacit calea si s-au indepartat de invatatura dreapta ortodoxa ce se propovaduieste in aceasta adunare, caci se aseamana cu niste secte. Trebuie avut grija ca multi sunt lupi in piei de oi.

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: