RSS

Arhivele lunare: septembrie 2013

Nu Ma numi Tata, daca nu Ma asculti !

Nu Mă numi BUNĂTATE, dacă nu te încrezi în Mine.
Nu Mă numi STĂPÂN, dacă nu-Mi slujeşti.
Nu Mă numi TATĂ, dacă nu Mă asculţi.
Nu Mă numi LUMINĂ, dacă nu Mă vezi.
Nu Mă numi CALE, dacă nu Mă urmezi.
Nu Mă numi ÎNŢELEPCIUNE, dacă nu-Mi asculţi sfatul.
Nu Mă numi FRUMUSEŢE, dacă nu Mă iubeşti.
Nu Mă numi BOGAT, dacă nu vrei să te ajut.
Nu Mă numi VEŞNIC, dacă nu Mă cauţi.
Dacă te condamni tu însuţi, nu da vina pe Mine!

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25 septembrie 2013 în DUMNEZEU

 

Mandria este inceputul pacatului

Mândria este începutul păcatului; ea cuprinde toate aspectele răului: slava deşartă, iubirea de slavă, iubirea de stăpânire, răceala, cruzimea, nepăsarea faţă de suferinţele aproapelui; visătoria minţii, înteţita lucrare a închipuirii, expresia diavolească a ochilor, trăsătura diavolească a întregii înfăţişări; întunecarea, strânsoarea, deznădăjduirea, ura; zavistia, simţământul de josnicie şi la mulţi, răbufnirea poftei trupeşti; apăsătoarea nelinişte lăuntrică, neascultarea, frica de moarte sau dimpotrivă, dorinţa de a-şi pune capăt vieţii; şi în sfârşit, nu arareori, deplina nebunie.

Iată semnele duhovniciei demonice. Dar câtă vreme nu răbufnesc în afară limpede, la mulţi ele rămân neobservate. Nu neapărat toate semnele pomenite vor caracteriza pe cel ce s-a înşelat cu gânduri, sau cu vedenii, sau cu descoperiri  drăceşti. La unii precumpăneşte megalomania, iubirea de slavă şi iubirea de stăpânire; la alţii – apăsarea, deznădejdea, neliniştea ascunsă; la alţii – zavistia, sau întunecarea şi ura; la mulţi – pofta trupească. Dar în toţi neapărat va fi prezentă închipuirea şi o mândrie ce se poate ascunde până şi în chipul ultimei slugărnicii.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 septembrie 2013 în MANDRIE

 

Diavolul nu are putere asupra celor smeriti

Doi fraţi de-o mamă, călugări, veniţi la mănăstire, au trăit în pustie 30-40 de ani şi nu s-au sfădit niciodată. Se duceau dracii la satana şi ziceau: “Sunt doi călugări şi au dragoste mare şi sinceritate şi iubire între ei şi nu putem să-i facem să se sfădească”. Dar un drac mai mare zice: “Eu îi fac să se bată!”  Era unul dintre aceia meşteri, ca şi ei sunt şi proşti şi mai deştepţi – soldaţi, căpitani, generali, de tot felul. Când stăteau fraţii amândoi la rugăciune, liniştiţi, în chilia lor, apare dracul. La unul s-a arătat porumbel şi la unul s-a arătat cioară.
Cel care a văzut cioară, a zis: “- Măi frate, uite o cioară! „- Măi, dar tu nu vezi că-i porumbel?“ “- Măi, dar tu eşti chior, nu vezi că-i cioară?” De când erau ei, nu vorbiseră aşa.  “- Tu eşti chior! Nu vezi că-i porumbel?”, şi-i da o palmă celuilalt. Atunci acela a zis: “- Iartă-mă, frate!” Când a zis “Iartă-mă”, n-au mai văzut nici cioară, nici porumbelul. Era dracul! Atunci au cunoscut că sunt batjocoriţi. Şi degeaba i-a făcut să se bată, că au cerut iertare unul de la altul. Au cerut iertare şi tot ei au rămas mai mari decât dracul. Dracul niciodată nu zice “iartă-mă”.

Pr. Ilie Cleopa

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 septembrie 2013 în MANDRIE, SMERENIA

 

Poem pentru cei plecati in strainatate

Voi, cei plecaţi în ţări străine,
Suntem de-un sânge şi-un popor.
Şi chiar dacă acum vi-e bine,
De noi, de toţi, nu vă e dor?

Săraca ţară părăsită
Vă duce dorul zi de zi.
Şi chiar de nu v-a fost sortită,
Voi s-o iubiţi oriunde aţi fi.

Să-i daţi prinosul de iubire
Al fiului rătăcitor,
Păstrând pios, în amintire,
Imaginea unui popor.

Oraş natal al amintirii,
El, e Ierusalimul tău!
Cât îţi va sta-n puterea firii,
Tu să te-ntorci la el mereu.

Înconjuraţi de bogăţie,
Vă pare viaţa mai frumoasă?
Chiar de trăim în sărăcie,
Mai dulce-i traiul de acasă.

Acasă cântă ciocârlia,
În dimineţi cu cer senin.
În luncile din România,
Răsună tril de vrajă plin.

La deal, în cimitirul nostru,
Părinţii voştri cer „lumină”
Le este dor de plânsul vostru,
Nimic şi nimeni nu-i alină.

Voi, cei plecaţi în ţări străine,
Suntem de-un sânge şi-un popor.
Şi chiar dacă acum vi-e bine,
De noi, de toţi, nu vă e dor?

Traian Calancia

 
Un comentariu

Scris de pe 23 septembrie 2013 în DOR, ROMANIA

 

Grozava este moartea hulitorilor

În câte case nu este astăzi fericire, iar mâine plângere mare?! Aşa era o profesoară tânără, renumită, care a trebuit să ţină o conferinţă împotriva misticismului, a credinţei în Dumnezeu, şi prin cuvinte a negat existenţa lui Dumnezeu, insultând maiestatea dumnezeiască. După terminarea conferinţei s-a dus acasă liniştită, s-a culcat fără nici o grijă, iar dimineaţa nu s-a mai sculat din pat căci i-a paralizat o parte a corpului, iar gura a rămas mută pentru totdeauna. În scurt timp a murit chinuită de remuşcările conştiinţei şi de vedeniile înfiorătoare pe care le-a văzut înaintea sfârşitului ei.

Iată omul, în goana de a-şi face fericită viaţa pe pământ, se ia la luptă cu Dumnezeu şi astfel ajunge într-o stare de plâns, în ghearele necuratului şi se pierde pe veci. Prin urmare fericirea pe care o dă lumea nu se potriveşte cu fericirea dumnezeiască.

 
6 comentarii

Scris de pe 21 septembrie 2013 în NECREDINTA

 

Fara Maica Domnului am fi pierit demult

Plânge Împărăteasa Cerului,
În genunchi în faţa Domnului,
Sus pe norul luminos,
Pentru omul păcătos,
Căci e supărat Domnul Hristos:

Iubirea Ta-i fără de sfârşit,
Pentru ei pe Tine Te-ai jertfit,
Milei Tale nu-i hotar,
Mai trimite al Tău har,
Iartă-i Fiul meu, o, iartă-i iar.

Cum, o, Maică, cum să-i mai privesc ?
N-au credinţă, sunt răi şi hulesc.
S-a numărat, s-a cântărit,
S-a hotărât al lor sfârşit,
Nu pot Maică glasul să-ţi ascult.

Şi Măicuţa iarăşi suspina:
Fiule, pentru iubirea mea !
Te-am crescut şi legănat,
Trup din trupul meu ai luat,
Nu-i lăsa să piară-n veci în iad.

Lacrimile tale dor amar,
Ca atunci pe cruce la calvar,
Cum oare să îi mai rabd ?
Se urăsc şi sunt avari,
S-au făcut fiii celui viclean.

Fiule, de vrei să-i pedepseşti,
Dar se-ntorc şi n-or pieri în veci.
Maica milei te numesc,
Şi grădină-ţi dăruiesc,
Ţie neamu-acesta românesc.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 21 septembrie 2013 în MAICA DOMNULUI

 

Nu este ingaduit femeilor sa poarte pantaloni !

În principiu, femeia ispitește și fără să vrea, prin hainele sale, prin corpul său, prin frumusețea fizică ce o posedă, de aceea nu este îngăduit femeilor să intre în Biserică în pantaloni, cu haine strâmte pe corp, cu capul descoperit, cu farduri, machiaj, vopsele, bijuterii sau parfumuri. Pentru că la Biserică ne ducem să ne rugăm curat, să ne plângem păcatele, să fim cu gândul la Dumnezeu, nu la cele pământești, lumești. Ori, femeia intrând astfel în Biserică, este imposibil să nu atragă atenția asupra ei, să nu ispitească, tulburând astfel liniștea și gândul celorlalți, mintea nemaifiind nicidecum la rugăciune.

Biblia, la Deutronom 22,5 spune clar: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeu.” Iar CANONUL 13 Gangra (OSÂNDA FEMEILOR CARE ÎMBRACĂ VEȘMINTE BĂRBĂTEȘTI) spune: „Dacă vreo femeie, din asceză părută, și-ar schimba îmbrăcămintea, și în locul hainei femeiești obișnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema.”

Și pe deasupra, să vezi o femeie îmbrăcată în pantaloni, este un lucru chiar urât, care o face să-și piardă din feminitate. Modelul suprem pentru femeie trebuie să fie Maica Domnului – vrednică de urmat în vestimentație și în virtuți.  Și o altă interdicţie este expusă în CANONUL 17 Gangra (FEMEILE SĂ NU-ȘI TUNDĂ PĂRUL): „Dacă vreuna dintre femei, pentru asceză părută, și-ar tunde părul ce i l-a dat Dumnezeu spre aducerea-aminte de supunere, să fie anatema ca una ce strică porunca supunerii.” Baticul sau eșarfa, au rolul de a acoperi părul, ele nu se pun pe post de bentiță sau de fantezie.

De aceea sminteala este un păcat așa de mare. Iar tu femeie care te îmbraci ispititor, știi tu oare câte cugete ai tulburat, câți te doresc în inima lor? Când se duce omul acasă, îți păstrează amintirea ta în inimă, și deși are soție și trăiește cu ea, e tot cu gândul la tine. Iată un păcat la care te-ai făcut părtașă, dar la care nu te-ai gândit că l-ai fi făcut vreodată. Pentru că uneori gândul poate fi la fel de vătămător precum fapta însăși, după cum ne spune și Mântuitorul: „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” (Mat. V, 27-28).

Într-o carte scria: „Dacă știi că ai ochii frumoși, pleacă-i ! Deci dacă numai o privire ne poate ispiti, cu cât mai mult celelalte?… De cele mai multe ori, păcatul intră în om prin pofta ochilor, care mai apoi ajunge să stăpânească inima, mintea, voința iar dacă nu se înfrânează, se poate ajunge chiar la înfăptuire. Ochii văd, inima cere … așadar, ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte și ai grijă la cuvintele tale, căci devin acţiuni. Mai ușor e să previi, decât să combați.

Și încă un lucru la care trebuie să avem grijă: mulți poate că sunt feciorelnici cu trupul, dar mintea le umblă prin toate murdăriile și plăcerile păcătoase. La acest lucru ne face atenți Sf. Vasile cel Mare când spune: Femeie nu am cunoscut, dar fecior nu sunt.” Așadar, fecioria dacă este îmbrăcată cu mândrie, cu silă, tăvălită prin toate necurățiile, nu se mai numește feciorie …

Elena J.

 
12 comentarii

Scris de pe 19 septembrie 2013 în ELENA J., FECIORIE, FEMEIA, SMINTEALA