Doi fraţi de-o mamă, călugări, veniţi la mănăstire, au trăit în pustie 30-40 de ani şi nu s-au sfădit niciodată. Se duceau dracii la satana şi ziceau: “Sunt doi călugări şi au dragoste mare şi sinceritate şi iubire între ei şi nu putem să-i facem să se sfădească”. Dar un drac mai mare zice: “Eu îi fac să se bată!” Era unul dintre aceia meşteri, ca şi ei sunt şi proşti şi mai deştepţi – soldaţi, căpitani, generali, de tot felul. Când stăteau fraţii amândoi la rugăciune, liniştiţi, în chilia lor, apare dracul. La unul s-a arătat porumbel şi la unul s-a arătat cioară.
Cel care a văzut cioară, a zis: “- Măi frate, uite o cioară! „- Măi, dar tu nu vezi că-i porumbel?“ “- Măi, dar tu eşti chior, nu vezi că-i cioară?” De când erau ei, nu vorbiseră aşa. “- Tu eşti chior! Nu vezi că-i porumbel?”, şi-i da o palmă celuilalt. Atunci acela a zis: “- Iartă-mă, frate!” Când a zis “Iartă-mă”, n-au mai văzut nici cioară, nici porumbelul. Era dracul! Atunci au cunoscut că sunt batjocoriţi. Şi degeaba i-a făcut să se bată, că au cerut iertare unul de la altul. Au cerut iertare şi tot ei au rămas mai mari decât dracul. Dracul niciodată nu zice “iartă-mă”.
Pr. Ilie Cleopa
Lumină pentru candela din suflet 