RSS

Arhivele lunare: iunie 2013

Satana vede in Ortodoxie dusmanul lui cel mai de temut

Ortodoxia nu este în primejdie, ea doar este primejduită. Este dorită spre pângărire pentru că deranjează. Adevărul supără, iar Adevărul-Hristos irită toate imposturile.

Ortodoxia este vie, chiar dacă e otrăvită lent şi diabolic de îngeri decăzuţi în făpturi umane, vase ale urgiei, ulcele ciobite care se ridică de la o vreme împotriva Olarului, rozând nedemn şi fără spor, cu dinţi de lut din haina Lui de lumină.

Numai credinţa creştin-ortodoxă cu modelul său patristic şi de viaţă duhovnicească şi cu învăţăturile sale îndelung verificate despre discernământul duhovnicesc, este în măsură să recunoască şi să înlăture toate înşelăciunile vremurilor noastre. Tocmai de aceea satana vede în Ortodoxie duşmanul lui cel mai de temut, şi face tot ceea ce îi stă în putere pentru a o submina. Şi din aceleaşi motive trebuie şi noi să ne ţinem de dreapta credinţă aşa cum ne îndeamnă sfinţii părinţi.

„Cel care nu are trăirea Împărăţiei lui Dumnezeu înlăuntrul său, acela nu va fi în stare să-l recunoască pe Antihrist atunci când va veni.” Scrie Sf. Ignatie Briancianinov. În Ortodoxie, chipul lui Hristos ni se arată fără distorsiuni. Putem cunoaşte Cine este El, putem cunoaşte şi Împărăţia Lui înlăuntrul nostru, fără închipuiri, fără manifestări isterice, fără sentimentalism înfierbântat, fără a recurge la imagini mentale. Cunoscând acestea, nu vom înseta după un nou „adevăr spiritual”, căci nouă ni s-a arătat Adevărul, nu ca idee, ci ca Persoană – şi ne împărtăşim de El prin Sf. Euharistie. Nu vom mai fi un recipient gol care aşteaptă să fie umplut, căci noi L-am primit deja pe Hristos, Care este toate şi în toţi. (Coloseni 3, 11). Având Împărăţia lui Hristos înlăuntrul nostru, o vom moşteni şi în veşnicie.

Reclame
 
6 comentarii

Scris de pe 14 iunie 2013 în ADEVAR, DIAVOL, ORTODOXIA

 

Fiecare daruieste ceea ce are in inima

Un om sărman lucra că grădinar la vila unui mare bogătaş. Într-o zi, bogătaşul a vrut să îl batjocorească pe grădinar de faţă cu câţiva musafiri pe care îi avea şi i-a dat un coş plin cu gunoaie.
– Uite un cadou pentru tine! – a spus bogătaşul mândru de gluma lui.
Omul a luat coşul cu gunoaie, a mulţumit şi a plecat acasă, în timp ce bogătaşul şi musafirii lui au rămas râzând în urmă. Ajuns acasă, grădinarul a spălat coşul, l-a vopsit frumos, iar a doua zi l-a umplut cu flori proaspete şi frumoase şi i l-a dus bogătaşului la care lucra.
– Păi cum, eu ţi l-am dat plin cu gunoaie şi tu mi-l aduci plin cu flori? Ce glumă e asta?
– Nu este o glumă… dar fiecare dăruieşte ceea ce are în inimă.

Irina Binder

 
Un comentariu

Scris de pe 14 iunie 2013 în DRAGOSTEA, INIMA, IUBIREA

 

L-am rugat pe Dumnezeu …

L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăţ simplitatea şi smerenia.

L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micşorat
Ca eu să fac fapte bune.

L-am rugat să-mi dea bogăţia
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înţelept.

L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viaţa.
Dar El mi-a dat viaţa
Ca să pot gusta toate lucrurile.

Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.

Împotriva voinţei mele
Au fost ascultate rugăminţile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat.

Rumi

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14 iunie 2013 în DUMNEZEU, OMUL

 

Rugaminte

„Nu-Mi spune nimic…Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău, aşa cum eşti tu! Dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi să devii un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire, atunci n-ai să Mă iubesti niciodată.

Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi a sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau în uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti! Eu vreau să Mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă.

Dacă voi aştepta până când vei fi desăvârşit, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu oare să fac din fiecare fir de nisip un serafim?! Un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu, Care am creat toate şi pot totul? Omule, ţi-ai da tu viaţa pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai muri din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Mă laşi să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc! Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu.

Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi săraca ta inimă; din adâncul neputinţei şi al murdăriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat. Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria „virtuţilor” tale, ci dintr-o inimă smerită, pe care o poţi curăţi oricând. N-am nevoie de „virtuţile” tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale doresc; dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru, încât aş hrăni amorul tău propriu şi nu M-ai cinsti pe Mine. Apropie-te cu dragoste!

Unui fier ruginit, flăcările unui foc nu numai i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă deci, şi păcatele se vor arde, şi tu vei fi fericit. Iubeşte-Mă nu numai ca să fii curat – asta ar fi din nou un motiv de mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu; tu ai să fii slugă rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care tu te încrezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea, fără ca tu să-Mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic! Asta Mă doare atât de mult la tine… Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine! Îţi lipseşte nu sfinţenia – pe care numai Eu ţi-o pot da – ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt.

Astăzi Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu, singurul şi adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept. Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie; nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu şi acum să te îndoieşti de dragostea ce o am Eu pentu tine. Crede că Eu pot totul şi tu nu poţi nimic fără Mine; doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi.

Nu te frământa că n-ai „virtuţi”. Am să-ţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu, pe care în dar ţi le dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui.

Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta! Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Maică. Lasă să treacă totul prin inima ei curată, încât să poată mijloci pentru tine. Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubeşti… În acest fel tu nu M-ai iubi niciodată.

Şi acum du-te!…EU SUNT CU TINE!!!”

 
2 comentarii

Scris de pe 12 iunie 2013 în DUMNEZEU

 

Lacrimile durerii

Mângâie-mă Sfântă Cruce,
Şi-mi ajută a te duce,
Căci oricât ai fi de grea,
Vreau să mor sub umbra ta.

Mângâie-mă cer senin,
Căci de-un timp sunt tot străin,
Am pierdut ce-mi era drag,
Şi de-atuncea sunt pribeag.

Mângâie-mă vânt de seară,
Cum făceai odinioară,
Căci de-atâtea ori mi-ai dus,
Lacrimile la Iisus.

Mângâie-mă dor iubit,
Ce cu mine-ai pribegit,
Căci cu mine-ai stat mereu,
Să cântăm lui Dumnezeu.

Mângâie-mă duh ceresc,
Şi-mi dă dar să te păzesc,
Pentru Mirele Hristos,
Pentru Raiul cel frumos.

Mângâie-mă tu, pustie,
Căci mi-ai fost cândva soţie,
Că de când mă rătăcesc,
Tot la tine mă gândesc.

Mângâie-mă zare-albastră,
Căci mi-e dor de Casa noastră.
Mângâie-mă cer senin,
Căci am fost şi sunt străin…

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 iunie 2013 în CRUCE

 

Rugaciunea unui copil

Un copil, compunând o rugăciune, a spus aşa: “Doamne, în seara asta, Te rog ceva special…Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul. Mi-ar place să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu. Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute. Mi-ar place să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează…Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă. Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine…Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic. Mi-ar place să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-Ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 12 iunie 2013 în RUGĂCIUNE

 

Pestii si valurile

Ce privelişte minunată ne oferă adesea natura, când mergem în concediu la munte! Ce minunat este râul cu vieţuitoarele din el! Nu ne mai săturăm a privi peştişorii care se zbenguie în el. Cred că aţi văzut, dacă aţi fost atenţi, cum peştii cei vii înoată întotdeauna împotriva apei şi a valurilor ei. Nu ţin cont de vâltoarea apei. Numai peştii cei morţi se duc cu apa în jos, adică îi duce apa, cu valurile ei, încotro vrea. Aşa sunt şi creştinii, precum peştii. Creştinul cel viu trebuie să înainteze întotdeauna împotriva valurilor acestei lumi. Numai creştinul cel mort se lasă dus, târât, de apele şi păcatele lumii acesteia. Oare noi ce fel de creştini suntem? Suntem creştini vii, care se luptă cu valurile vieţii, sau creştini morţi, purtaţi de valuri?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10 iunie 2013 în CREŞTINUL