RSS

Arhivele lunare: ianuarie 2013

O intamplare cutremuratoare

Voi povesti o întâmplare cutremurătoare ce s-a petrecut cu una din fetiţele orfane în vârstă de 14 ani, aflată sub ocrotirea unui aşezământ social – filantropic de la noi din oraş. Fiind crescută în spirit creştinesc, această fetiţă obişnuia să bucure şi pe ceilalţi colegi ai ei de la şcoală: în pauze le vorbea despre Dumnezeu, le citea din vieţile sfinţilor (da, la numai 14 ani!), îi încuraja şi-i învăţa cele bune aşa după cum şi ea a primit educaţie. Şi pentru că vrăjmaşul diavol nu suportă dragostea şi armonia dintre fraţi şi mai ales sporul duhovnicesc, iată cum s-a gândit să împiedice această frumoasă lucrare a copilei. Într-o zi, când fata se ducea spre şcoală, i-a ieşit în cale o bătrână urâtă, îmbrăcată în negru, cu nişte zdrenţe … Aceasta i-a cerut fetei să-i spună unde se află un anumit loc, unde vroia ea să ajungă, căci nu ştia. Fata i-a explicat, însă bătrâna a insistat să meargă cu ea şi să-i arate. I-a spus că nu poate fiindcă trebuie să ajungă la şcoală şi că se grăbeşte. Bătrâna a început să insiste şi mai mult, cu o voce tulbure şi înfiorătoare şi văzând că nu a reuşit să convingă fata să meargă unde vroia ea, s-a făcut într-o clipă ca un vârtej negru şi a intrat pe loc în pământ! Da, era diavolul – diavolul care poate lua orice chip, de om, de animal, de insectă … şi chiar de înger luminat, numai ca să înşele şi să ducă spre pierzare sufletele oamenilor. Desigur că fata s-a îngrozit de frică. Câteva zile chiar nu mai putea să adoarmă noaptea decât cu lumina aprinsă. A fost nevoie de mai multe masluri şi rugăciuni să i se facă pentru a-şi reveni şi pentru a-i dispărea frica. Probabil că a vrut să o ducă undeva şi s-o omoare, cine ştie … Dar Dumnezeu nu a îngăduit aceasta.

De obicei, în astfel de situaţii se arată diavolul omului. Ori când este foarte aprins în credinţă şi sporeşte duhovniceşte şi mai ales caută să lumineze şi alte suflete, ori când este foarte necredincios şi înrăit. Dar noi să nu ne temem de vrajmaşul, să nu ne înfricoşăm de uneltirile lui cele viclene. Aceasta e treaba lui, să vâneze sufletele şi să prindă în plasa sa pe toţi cei care pornesc serios pe drumul mântuirii. El după păsările cele vii aleargă – după adevăraţii creştini, căci pe cele moarte le are deja în plasă, sunt ale lui. La uşa unei case de desfrânări stă un diavol şi acela doarme, iar la uşa unui creştin stau cete. Şi vedem şi simţim cu toţii căci aşa este. Cât faci păcate, diavolul te lasă în pace, e mulţumit că faci voia lui. Cum te laşi de rele, cum se năpusteşte asupra ta cu fel de fel de viclenii şi ispite, numai ca să-ţi câştige sufletul. Dar să nu ne temem. Nu este mai tare diavolul decât Dumnezeu.

Am povestit această întâmplare şi familiei şi prietenilor mei şi m-am gândit să o postez şi pe Blog ca să se folosească şi alte suflete. Să ne înarmăm, aşadar, cu sfinţeniile Domnului, cu agheasmă, anafură, mir, sfânta cruce, să fim spovediţi şi împărtăşiţi şi diavolii nu vor avea nicio putere asupra noastră. Dacă Dumnezeu este cu noi, de cine să ne temem ?!

Elena J.

Reclame
 
5 comentarii

Scris de pe 18 ianuarie 2013 în CRUCE, DIAVOL, ELENA J.

 

Rugaciune catre toate puterile ceresti

Această rugăciune este foarte puternică şi este bine să o citească creştinul în fiecare zi. Sfinţii Părinţi recomandă să se facă câte 3 metanii la fiecare (iar în zilele când nu se fac metanii să se înlocuiască cu 3 închinăciuni). Însă cine nu poate, e bolnav, neputincios sau nu are condiţii, poate să facă măcar o metanie, sau chiar o închinăciune. Dumnezeu primeşte orice osteneală. Însă, cei ce pot şi au evlavie, este bine să respecte rânduiala lăsată de către Sfinţii Părinţi. Când citim această rugăciune, toate puterile cereşti merg chiar în acel moment înaintea lui Dumnezeu şi mijlocesc pentru noi. Este foarte folositoare să se citească şi noaptea între orele 00:00 şi 03:00, când cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge direct înaintea Stăpânului.

1. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Treime;
2. Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Născătoare de Dumnezeu;
3. Milostivi să-mi fiţi mie cei 4 Evanghelişti ai Domnului;
4. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Ioane Botezătorule al Domnului;
5. Milostivi să-mi fiţi mie cei 12 Apostoli ai Domnului;
6. Milostivi să-mi fiţi mie cei 70 Apostoli ai Domnului;
7. Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti;
8. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi din ceruri;
9. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Mucenici din ceruri;
10. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Cuvioşi din ceruri;
11. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi Ierarhi din ceruri;
12. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Martiri din ceruri;
13. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Prooroci din ceruri;
14. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Pustnici din ceruri;
15. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Cuvioase Femei din ceruri;
16. Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Muceniţe Fecioare din ceruri;
17. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Arhangheli din ceruri;
18. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Îngeri din ceruri;
19. Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii zilei de astăzi;
20. Milostivă să-mi fii mie toată puterea cea lucrătoare a cerului;
21. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al meu (numele);
22. Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al casei (numele);
23. Milostiv să-mi fii mie îngeraşul meu sfânt păzitor;

 
22 comentarii

Scris de pe 16 ianuarie 2013 în Uncategorized

 

Femeia este ca o oglinda care reflecta chipul barbatului

Bărbatul este destinat să ducă greul luptelor vieţii şi să slujească altarului. El pune plinătatea forţelor spirituale ale personalităţii sale în independenţă faţă de devenirile existenţei, împotrivindu-se dominaţiei stihiilor trecătoare.

Femeia este predestinată iubirii. Destinul ei nu este mai puţin încărcat de slavă. Ea nu se împotriveşte, ci imprimă unei stări trecătoare eternitatea sa. Ea este aleasă să fie preoteasă în creaţie. Punând în iubire plinătatea înzestrărilor sale, ea îşi leagă toate speranţele de iubire. De aceea ea este mai strâns legată de toate tainele vieţii.

Înţelegerea Tainei Căsătoriei e mai aproape de inima femeii. Îmbrăcată în frumuseţea regăsită a asemănării cu Dumnezeu, ca un cristal învăluit de lumina soarelui, femeia are în creştinism mişcările sufletului îndreptate din lumea văzută spre lumea nevăzută, spre tainic, spre Dumnezeu.

În iubirea femeii este prefigurată unirea pământului cu cerul. Ursita femeii este mai ales aceea de a-L căuta şi afla pe Hristos în Taina Căsătoriei. Gustând din dulceaţa binefacerilor divine, pe care numai experienţa trăită poate să le descopere, ea se ridică spre Dumnezeu ca mireasă şi se dăruieşte lui Dumnezeu până la jertfirea de sine. În acest sacrificiu este cuprinsă atât iubirea mirelui său cât şi naşterea de prunci. De fapt, aceasta este şi temelia “Cetăţii lui Dumnezeu”, a cărei piatră unghiulară e Taina Nunţii.

Afinitatea cosmică pe care fiinţa femeii o are cu elementul ceresc, prin care se descoperă sensul divin al căsătoriei creştine, reiese din faptul ca ea este ultima creatură zidită de mâinile lui Dumnezeu, între îngeri şi femeie se cuprinde tot universul.

Prin femeie, creaţiunea este chemată la desăvârşire şi înveşnicire. Ea nu apare pe ultima treaptă a existenţei ca un cast decor al cosmosului şi nici ca un fragment de realitate prin care se plineşte o lacună a creaţiei.

Bărbatul a fost chemat să fie colaborator cu Atotţiitorul în creaţie. El e factorul dinamic al dezvoltării şi spiritualizării progresive a creaţiunii. Lumea are pe bărbat drept capul ei, centrul ei ontologic. Femeia însă, după Sfântul Apostol Pavel, e “slava bărbatului” (I Cor. XI, 7).

În puritatea sa luminoasă dintâi, ea este ca o oglindă care reflectă chipul bărbatului, îl descoperă lui însuşi, iar prin acest lucru îl predispune unirii cu Dumnezeu.

În acest fel, ajutorul pe care îl acordă bărbatului este acela de a se înţelege pe sine, de a-şi realiza în lume destinul propriu, dar în acelaşi timp şi de a-şi realiza împreună un destin comun specific vieţii creştine.

Printr-o supremă încordare şi activitate creatoare, care presupune o întrepătrundere cu harul divin, omul trebuie să devină făuritorul unităţii făpturii.

Femeia rămâne puterea receptivă a elementului divin.

Vocaţia cea dintâi a Creaţiunii, care constă în “unirea naturii create cu energia dumnezeiască necreată” e rânduită în planul providenţial a se împlini prin femeie.

Ea va mărturisii în lume, prin faptul că rămâne o icoană a paradisului ce nu poate fi dat uitării: ultimul act în timp al iubirii divine creatoare, dar mai mult decât atât, va reflecta şi va împărtăşi această iubire în universul nou, spiritual, pe care îl creează împreună cu bărbatul în Căsătorie.

 
2 comentarii

Scris de pe 14 ianuarie 2013 în CASATORIE, DRAGOSTEA, FAMILIE, FEMEIA

 

Un adevar mai putin cunoscut

Cu durere în suflet trebuie să recunoaştem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe adevăratele valori strămoşeşti, naţionale, creştineşti. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de ţară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau şi cei mai buni creştini. Strămoşii noştri şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit libertatea tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate şi să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic şi ne-am transformat în sclavii propriilor patimi. Iată că înţelegând greşit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înşine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoştinţa noastră faţă de jertfa strămoşilor şi martirilor noştri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare şi-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu şi nimeni altcineva. E dureros şi faptul ca prin şcoli nu se prezintă adevărata faţă a lucrurilor, suntem îndoctrinaţi cu fel de fel basme, minciuni, de teorii inutile şi concepţii anticreştine şi de aceea nu se mai cunoaşte adevărul sacru. Chiar şi despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învăţaţi să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?

Corupţii vremii de atunci, împotriva cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui şi l-au băgat în spitalul de nebuni de la Socola, din Iaşi. Acolo, un doctor l-a injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la scurt timp i-a venit sfârşitul. Cam aşa se întâmplă cu toţi aceia care au curajul să mărturisească adevărul şi să demaşte minciuna…Preţul adevărului este moartea!

Şi un lucru mai puţin cunoscut am citit într-o carte: Părintele Arsenie a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult. Voi publica în continuare versurile scrise de Mihai Eminescu, închinate Maicii Domnului:

Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor
Din valul ce ne bântuie
Ne apără, ne mântuie!
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Noi, ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Fii scut de izbăvire
Şi zid de mântuire!
Din neguri te arată,
Senină, dulce clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară, Marie.

Iată încă o perlă de duh creştin din poeziile marelui Eminescu: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”Regretatul preot Constantin Galeriu, care a fost şi întemniţat pentru credinţă, i-a alcătuit marelui Eminescu, din preţuire, un Acatist. Părintele Nicodim Bujor s-a rugat pentru sufletul lui Eminescu şi i s-a arătat marele poet, în chilia lui, şi i-a zis zâmbind: „Acum văd faţa Maicii Domnului în ceruri.” Aceasta pentru că a preamărit-o pe pământ…

 
Un comentariu

Scris de pe 12 ianuarie 2013 în ADEVAR, DUMNEZEU, LIBERTATE, MIHAI EMINESCU

 

Ce va conta la sfarsit ?

Nu va conta cât ai învăţat, ci ce i-ai învăţat pe ceilalți. Nu va conta câţi prieteni ai avut, ci câtă dragoste ai oferit. Nu va conta cât de bogat ai fost, ci pe câţi ai ajutat din averea ta. Nu va conta ce funcţie ai avut, ci dacă i-ai slujit pe ceilalţi prin ea. Nu va conta cât de sus ai ajuns, ci dacă i-ai ridicat şi pe ceilalţi împreună cu tine. Nu va conta cât de înţelept şi de iscusit ai fost, ci câţi s-au folosit de sfaturile şi înţelepciunea ta. Nu va conta cât de frumos ai scris sau ai vorbit, ci pe câţi ai „ridicat” prin scrierile tale. Nu va conta câte daruri şi talente ai avut, ci pe câţi ai folosit prin ele. Nu va conta câte fapte ai făcut, ci dragostea cu care le-ai făcut. Nu va conta nimic din ce ai făcut pentru a primi laude. Nu va conta cât de multe ai ştiut, ci câte ai înfăptuit. Nu va conta cât ai suferit, ci scopul pentru care te-ai jertfit.

Elena J. 

 
2 comentarii

Scris de pe 10 ianuarie 2013 în ELENA J.

 

Nebunie !

Este o nebunie să urăşti toţi trandafirii, doar că te-ai înţepat într-un spin, să renunţi la ţelurile tale doar pentru că unul nu ţi s-a împlinit, să îţi pierzi credinţa în preoţi, doar pentru că unul nu ţi-a răspuns la o întrebare, să renunţi la eforturile tale, doar pentru că nu ai reuşit să rezolvi ceva, să-ţi condamni toţi prietenii, doar pentru că unul te-a trădat, să nu mai crezi în dragoste, doar pentru că cineva te-a trădat sau nu te-a iubit, să renunţi la şansele tale de a fi fericit, doar pentru că nu ai reuşit din prima încercare … Sper ca înaintând în viaţă să nu cedezi nebuniei ! Reaminteşte-ţi întodeauna că o altă şansă poate să apară, un alt prieten, o nouă iubire, o forţă reînnoită… Fii perseverent şi caută fericirea în fiecare zi !

 
Un comentariu

Scris de pe 7 ianuarie 2013 în FERICIRE, OMUL, PRIETENIE

 

Versuri Cedry2k – Rugaciune (va rog cititi cu atentie aceasta spovedanie)

Doamne, da-mi smerenie fata de-ai Tai
Azi cand sunt toti smardoi, tot mai goi
Si tot nu-s rai ca noi care nu-ntelegem
Ca dragostea Ta e mai presus de orice lege
Ia-mi harul de-a face rime
Da-mi harul de-a face bine

Oricui n-ar face pentru mine
Da-mi pe masa o paine si-n inima un foc
Care sa arda numai pentru Tine sau deloc

Cand lumea va fi un front fara frontiere
Cu bombe chimice, mitraliere si mortiere
Ramai sec peste cartiere smulgand sufletele
Din trupuri cu tot cu frapiere
Cotidiane sicane fac milioane sa aclame
Oamenii in van era dramei pentagrame pe icoane
Duhul antihristic in reclame
Holograme cu iz mistic hedonistic
Nihilismul ascunde atent crezul patristic
Si nu mai avem suport moral, doar logistic
Programe sofisticate prelucrand artistic
Miliarde de date comandate statistic
Vremuri din urma vin pe bune
Luandu-ne pe toti de la mie la misei in costume
Nu vreau otel sau catel sa ma protejez
Credinta in Tine e destul, vreau s-o pastrez

Milueste pe mine pacatosul
Ia de la mine prinosul, ia raul, prisosul
Dezgheata-ma cu bunatatea Ta cum ai facut
Cu sfintii ce-acum stau de-a dreapta Ta
Am curvit, am inselat, am hulit, am judecat
Am osandit pe oricine, mai putin pe mine
Sunt chiar un criminal in serie, realmente
Am ucis cu sange rece multe sentimente
Ajuta-ma sa strabat desisuri folosind
Cuvantul Tau ca o sabie cu doua taisuri
Doamne, da-mi apa, painea si sarea
Ia de la mine mandria, arata-mi calea
Si iarta-mi, Tata, mie nepasarea
Caci am gresit si dupa ce mi-ai aratat inselarea
Iarta-ma, si zi-mi ce sa fac,
Cand cel rau vorbeste prin mine, Tu fa-ma sa tac

Sa nu ma bag cand nu trebuie, da-mi forta sa
Tin departe ganduri negre ca un sfant in zeghe
Cand deznadejdea ma inunda secunda cu secunda
Demoni vor sa patrunda, urcandu-se pe pereti
Te aud cand ma certi, dar o faci sa ma-ndrepti
Sa-mi amintesti ca ma ierti, ca eram confuz
Ca Babel, Te-am prigonit ca Saul
Acum vreau sa Te vestesc ca Pavel
Nu hain ca si Kain ci traind ca Abel
Bucurandu-ma de toate, pamanturi si ape
Ajuta-ma sa uit de faptele bune,
Nu-mi mai arde de glume, vreau departe de lume
Sa pot muri incet pana in momentul in care
Mandria moare, si sa iubesc pe fiecare
Chiar daca e una dintre celelalte fiare
Ce-arata colti si scoate gheare, sau poate
Chiar e un om bun ce poate doar e
Prins de placeri usoare, trecatoare, materiale
Carcotasi, rautaciosi, chitrosi, invidiosi,
Viciosi, prejudiciosi, furiosi, libidinosi
Indreapta-ne, Tata, ca numai Tu poti
Si tocmai pentru ca poti, Iarta-ne pe toti!

 
3 comentarii

Scris de pe 4 ianuarie 2013 în PACATE, POCAINTA