Dragostea privita prin ochii mei

Am uitat prea uşor că a ierta înseamnă mai mult decât a avea dreptate. Am uitat prea uşor că dragostea iar nu timpul vindecă orice rană. Sfârşitul omenirii va veni cu atât mai repede cu cât dragostea dintre oameni va dispărea. Dragostea e Dumnezeu, Dumnezeu este dragoste. Dragostea este lumină şi culoare, e foc, putere, vibraţie. Dragostea e viaţă, dragostea e biruinţă – ea ţine lumea şi va trece şi dincolo, în veşnicie pentru că ea este veşnică.

Încă cred că dragostea există; acea dragoste curată, pură, nefăţarnică, devotată, fără interese, jertfelnică, sublimă… Acea dragoste care: „îndelung rabdă, nu se trufeşte, nu gândeşte răul, care le suferă pe toate, le rabdă, le nădăjduieşte, care nu cade niciodată.” Gândul că dragostea există, îmi dă putere să trăiesc, îmi dă putere să renasc, să mă ridic, să iert…

Se spune că dragostea este oarbă, dar ea nu este oarbă, doar nu spune ce vede. Deşi vede – greşelile, scăderile, acoperă, iartă, îndură, pentru că este jertfelnică. Da, aceasta e dragostea! Dragostea înseamnă să simţi suferinţa altuia ca pe a ta, aşa încât atunci când întristezi pe copărtaşul tău, să simţi că te-ai lovit singur. Să fii în stare să-ţi jertfeşti viaţa pentru celălalt în orice clipă ştiind că este bine şi sănătos. Să-l iubeşti pe celălalt așa cum te iubeşti pe tine însuţi. Să jertfeşti pentru celălalt confortul tău, timpul tău, bunăstarea ta. Să jertfeşti din tine până te jertfeşti pe tine. Acestea sunt semnele unei iubiri adevărate.

Când două persoane se ceartă şi niciuna nu cedează, este din cauza mândriei. Mândria este singura piedică în calea iubirii. Ne place să observăm defectele altora, să facem comparaţie şi să ne simţim superiori, însă este puțin probabil ca înjosind pe cinva să devii cu adevărat mai bun, e doar o senzație. Să iubești înseamnă să renunţi la dreptatea ta, ca să-l îndreptățești pe cel de lângă tine.

În mass-media se promovează conceptul de „dragoste” însă în mod superficial şi eronat – total opus de cum ne este prezentat în scrierile sfinţilor părinţi. Până şi copii sunt învăţaţi să iubească banii iar nu persoana în sine, să urmărească anumite interese profitoare şi să nu mai pună accent pe sentimente, să pună preţ mai mult pe aspectul fizic iar nu pe virtuţile inimii; să preţuiască „ambalajul” acesta efemer… Dureros lucru! Iată cum acceptă unii „iubirea”: deformată, devalorizată…

Oamenii trebuie priviţi cu inima, nu cu ochii. Să pătrunzi dincolo de ce se poate vedea la suprafaţă şi să te uiţi la inima omului. Dumnezeu ne iubeşte deşi suntem plini de păcate. De ce? Pentru că inima Lui e plină de iubire. Oare noi oamenii de ce nu încercăm să facem la fel, măcar că suntem fii din El, fii ai Iubirii?…Să nu uităm că de noi depinde ce imagine ne formăm despre ceilalţi, pentru că oamenii „strălucesc” în funcţie de lumina în care noi îi aşezăm. Vrei să-l găseşti de bun, de bun îl vei găsi. Vrei să-l găseşti de rău, astfel îl vei afla. Iar dacă judecăm oamenii, nu mai avem timp să-i iubim. Nimeni nu e perfect atât timp cât nu-l iubeşti. SĂ RĂMÂNĂ DECI IUBIREA !!!

Elena J.