RSS

Arhivele lunare: noiembrie 2012

Fericirea privita prin ochii mei

Când privim numai la necazurile şi suferinţele noastre, tindem să credem că noi avem cea mai grea cruce, dar când cugetăm mai în adânc, găsim atâţia oameni care suferă cu adevărat şi care au într-adevăr cruci grele. Cele mai mari bogăţii sunt chiar lângă noi, dar nu avem ochi întotdeauna să le vedem. Ele sunt răsuflarea în nările noastre, auzul în urechi, graiul pe buze, bătaia inimii în piept, raţiunea în cuget, lumina în ochi, florile în cale, faptele bune în mânile noastre, libertatea de care dispunem, prietenii de lângă noi, viaţa din noi … În virtutea acestui lucru ar trebui să mărturisim cu toată fiinţa noastră că suntem fericiţi şi avem toate motivele să fim: faptul că Dumnezeu ne iubeşte aşa cum suntem, ne-a învrednicit să cunoaştem dreapta credinţă ortodoxă, ne-a dăruit sănătate – un dar atât de preţios, ne-a dăruit un aşternut unde să ne plecăm capul, ne hrăneşte de fiecare dată din belşugul Lui de bunătăţi, ne-a dăruit familia şi prietenii care să ne iubească şi să ne ajute … toate acestea consider că ar trebui să fie cele mai mari motive de fericire pentru fiecare dintre noi. Ce mari binecuvântări! Câţi nu şi-ar dori să aibă ce avem noi, câţi nu tânjesc după sănătate … iar noi nu ştim să valorăm ce avem; de cele mai multe ori preţuim un lucru după ce îl pierdem. Cârtim adesea pentru ceea ce ne lipseşte, chiar ne răzvrătim împotriva Stăpânului, uitând că El, Milostivul, are grijă de fiecare dintre noi, rânduind în viaţa fiecărui om, în mod echilibrat, atât bucurii cât şi suferinţe. Dacă omul ar sta numai în durere, ar cădea în deznădejde, iar dacă ar avea numai bucurii, ar uita ce e durerea. Aşadar, suntem cu adevărat fericiţi şi bogaţi dar nu conştientizăm lucrul acesta. Am ajuns să credem că în zilele noastre nu se mai întâmplă minuni, uitând că cea mai mare minune suntem noi, minunea de a exista, de a fiinţa! Fiecare zi este un dar de la Dumnezeu.

Unii consideră că banii aduc fericirea, dar aceștia nu fac decât să falsifice inima omului, o fac de plastic, o fac nesimţitoare la necazurile şi nevoile celor din jur, iar cu cât e mai bogat, omul devine cu atât mai lacom şi mai egoist. Poate că fiecare dintre noi a simţit că nu banii aduc inimii linişte, căci inima nu plânge după ce plâng ochii; ochii plâng după frumuseţea exterioară, inima caută frumuseţea lăuntrică; ochii plâng după averi, onoruri şi putere, inima însetează după iubire… Banii în sine nu reprezintă o primejdie, dar devin atunci când ajung să domine mintea şi voinţa omului. Cu bani se pot face atâtea fapte bune şi milostenii; mai mult de atât şi Sf. Ioan Gură de Aur spune foarte frumos: „Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! Nu cei bogaţi vor fi osândiţi, ci aceia care slujesc bogăţiei.” Deci nu osândeşte nimeni pe bogaţi, nu e păcat să fii bogat, ci să întrebuinţezi greşit averea, devenind astfel robul ei.

Să ne lumineze Dumnezeu ca să ştim cum să ne rugăm şi ce să cerem în rugăciuni, ca să nu ne păgubim singuri. Să-L rugăm să ne ierte pentru cârtirea şi nerecunoştinţa noastră, să ne înveţe să preţuim ceea ce deja avem, şi să-I mulţumim pentru toate câte ne dăruieşte şi că încă ne dă vreme de pocăinţă. Doamne, Îţi mulţumesc că ai lăsat inima mea să mai bată şi astăzi, Îţi mulţumesc că m-ai învrednicit şi astăzi să văd lumina zilei, Îţi mulţumesc pentru toate binecuvântările din fiecare zi şi pentru tot ce-mi dăruieşti! Doamne, slavă Ţie!

Elena J.

Reclame
 
5 comentarii

Scris de pe 9 noiembrie 2012 în BANI, BUCURII, ELENA J., FERICIRE

 

Singur Ortodoxia

Într-o după amiază, pe când părintele Meletios (actualmente episcop) se întorcea de la fermă, s-a oprit în satul Mapendo pentru că se auzeau ţipete şi o agitaţie generală. Şeful satului şi doctorul vrăjitor au adunat toată lumea la o întrunire. Părintele Meletios a ieşit din maşină şi a început să se apropie de acea congregaţie demonică, ţinând un crucifix în mână. Vraciul a ţipat la el:

’’Nu te apropia. Îmi vei strica munca. Pleacă repede…’’

’’Dar nu voi întrerupe. Vin spre tine doar ca să te felicit.’’
’’Nu, nu…Voi preoţii ortodocşi sunteţi vraci foarte puternici. Eşti stânjenitor numai prin prezenţă !’’
Lipsindu-le plinătatea Adevărului, celorlalte ’’biserici’’ le lipseşte de asemenea acel har sfinţitor. De aceea mulţi oameni se reped plini de speranţă la preoţii noştri ortodocşi.
Când un anume preot catolic a încercat să citească Exorcismul pentru o persoană posedată de demon, demonul a râs de el sarcastic şi desigur nu s-a îndepărtat. Un alt preot catolic – după cum mi-a spus părintele Kosmas – a început exorcizarea unui posedat de demon de unul singur şi rezultatul a fost îngrozitor – preotul însuşi a ajuns posedat.
Astfel, după cum putem vedea, singura arcă de salvare oriunde şi oricând, pentru fiecare persoană de oriunde din lume este Biserica noastră Ortodoxă cu episcopii şi preoţii noştri, care sunt în succesiune apostolică canonică, purtând adevăratul har deplin al preoţiei. Biserica Ortodoxă este zidul de apărare care poate rezista tuturor curentelor demonice de vrăjitorie şi idolatrie !!!

Vrăjitoria în Kongo – Mărturii din Misiunea Ortodoxă în Africa

 
3 comentarii

Scris de pe 6 noiembrie 2012 în DIAVOL, ORTODOXIA, SECTE, VRAJITORIE

 

Cum insala diavolul pe om

Satana întruneşte convenţia mondială a demonilor şi îi întreabă: „Cum să facem să câştigăm cât mai multe suflete pentru împărăţia noastră întunecoasă?” Atunci s-a ridicat unul care a zis aşa: „Întunecimea voastră, eu sunt de părere că cel mai bun mijloc pentru a umple iadul nostru este să mergem cât mai mulţi pe pământ şi să le spunem că nu există Dumnezeu, că nu există rai şi iad, şi că pe pământ este totul; dacă ai bani, avere, şi de toate eşti în rai, iar dacă nu, eşti în iad. Celelalte câte le-au auzit pe la biserici, să le spunem că sunt scornituri şi poveşti de-ale popilor, că ştii întunecimea ta, cât sunt oamenii de proşti şi ne vor crede cu uşurinţă.”

Scaraoschi le grăi: „Lesne de spus acestea, dar să ştii că nu toţi oamenii sunt aşa de proşti cum crezi tu, vor simţi că-i treabă diavolească de-a noastră şi nu vor crede; vreau altă părere.” Zise unul una, altul alta, dar nici una nu fusese bună. Se ridică unul mai chior, mai şchiop, mai îndrăcit ca toţi şi spuse: „Se înţelege că e o prostie să spui lumii că nu există Dumnezeu, nici rai, nici iad. Părerea mea e alta, să mergem cu toţii pe faţa pământului şi să stăm la pândă, şi cum vedem că se întoarce vreunul la Dumnezeu şi la dreapta credinţă cu toată seriozitatea prin pocăinţă, prin spovedanie şi împărtăşanie, atunci să sărim cu toţii şi să nu-l lăsăm, să-l întoarcem înapoi.

Iar pe cei ce vor să se ia de credinţă şi de cele ale credinţei, să-i amânăm mereu, spunând la cei tineri că la bătrâneţe să se pocăiască, atunci să ia calea bisericii, sunt prea tineri acum, până atunci se pot ruga şi acasă, ce tot biserică?! Pot să mai citească câte o carte sfântă pe acasă şi să facă şi ei ca toată lumea, să nu iasă din rândul lumii.

La cei bătrâni să le spunem că dacă n-au făcut pocăinţă cât au fost tineri, acum e prea târziu şi nu-i mai iartă Dumnezeu, aşa că degeaba mai fac ei pocăinţă şi se mai duc la biserică, că tot nu mai sunt iertaţi; Să-i dăm înapoi şi pe unii şi pe alţii. Să-i tot amânăm pe toţi din zi în zi până când îi va apuca moartea aşa nepregătiţi.”

„Bună părere, cea mai bună zise diavolul Scaraoschi, alergaţi cu toţii şi aşa să faceţi. Găsiţi cât mai multe guri şi vorbiţi prin ele ca să se întoarcă cei ce au luat drumul bisericii şi al credinţei adevărate, şi nu-i lăsaţi să se ducă la biserică.” Atunci toată gloata demonilor izbucni în urlete de bucurie şi se porni cu sete să vâneze sufletele oamenilor aşa după cum le porunci tatăl lor, Satana.”

 
Un comentariu

Scris de pe 4 noiembrie 2012 în DIAVOL

 

Cele trei site ale lui Socrate

Venind la Socrate un om grăbit, îi zise:
– Socrate, vreau să-ţi spun ceva grozav despre un prieten al tău.
Acesta îl întrebă calm:
– Da, dar le-ai trecut tu prin cele trei site, aceste vorbe pe care vrei să mi le spui?
– Nu, răspunse omul.
Atunci Socrate începu să-i cearnă toate vorbele şi-i zise zâmbind:
– Dacă cele ce vrei să-mi spui nu eşti sigur că sunt adevărate fiindcă le-ai auzit de la alţii, nu eşti sigur că sunt atât de bune şi nici de neapărată trebuinţă pentru mine, apoi, dragul meu, du-te acasă, ia sapa şi lopata şi îngroapă bine toate vorbele pe care vroiai să mi le spui, că eu nu am de ce să le ascult…

Aşa să facem şi noi cu cei ce vin cu linguşiri, cu minciuni, cu calomnii, ca să ni le spună la ureche împotriva aproapelui nostru. Numai aşa vom reuşi să nu ne facem mulţi duşmani, iar dacă tot nu scăpăm, să ne străduim, mai ales, să nu ne facem duşmani din prietenii cei mai apropiaţi, căci aceasta urmăreşte diavolul. Pe creştinii cei buni care se iubesc vrea să-i învrăjbească, să se mănânce între ei, aşa cum am auzit mai înainte.

 
Un comentariu

Scris de pe 4 noiembrie 2012 în PRIETENIE, SOCRATE

 

Nu vrei sa suferi totul pentru dragostea Mea?

Nu descoperi greșeala altcuiva spre îndreptățirea ta, pentru că îndată harul le va descoperi în fața oamenilor pe ale tale, pe cele pe care până acum le acoperea. Atât cât tu acoperi pe fratele tău, tot atât harul te va păzi pe tine de defăimarea oamenilor.

Să nu te simți bine atunci când, vorbind, cauți să afli dreptatea. Dreptatea înseamnă să înduri cu bărbăție ispita care vine asupra ta și să ieși biruitor, dacă ai fost vinovat și chiar dacă nu ai fost vinovat. Dacă zici: „Păi de ce?”, lupți împotriva lui Dumnezeu care îți trimite cele spre întristare pentru starea supusă patimilor. Dumnezeu ne pedepsește pentru a ne conduce la nepătimire. Și dacă te împotrivești celor ce vin asupra ta și nu le înduri cu adevărat, împotriva lui Dumnezeu lupți.

Când îți vine mânia, strânge din dinți cu tărie și să nu vorbești în niciun fel celui ce te ocărăște sau te necinstește, te ceartă sau te ispitește în multe feluri fără vreun motiv. Atunci șarpele se va răsuci în inima ta, se va ridica până la gât, dar dacă nu-l lași să iasă se va înăbuși și va crăpa. Dacă acest lucru se va repeta de câteva ori, se va împuțina și în cele din urmă va înceta.

Nu căutați să îndreptați pe cineva cu mânie, deoarece ispită pe ispită nu poate vindeca, ci cu smerenie și dragoste sinceră. Dacă vezi că se apropie mânia, lasă pe mai târziu îndreptarea. Orice ți s-ar întâmpla, tu să strigi așa: „Pentru dragostea Ta, Iisuse al meu, dulce dragoste, duc toate ocările, batjocoririle, nedreptățile, ostenelile și toate necazurile care mi se întâmplă.”

Odată, din cauza repetatelor și înfricoșătoarelor mele ispite, am fost stăpânit de mare întristare și deznădejde și socoteam că sunt nedreptățit de către Dumnezeu. Că m-a lăsat pradă atâtor ispite, fără să mă ușureze vreun pic, să iau măcar o răsuflare. Și aflându-mă în această amărăciune, am auzit o voce înlăuntrul meu, tare dulce, foarte clară și trădând multă compasiune: „Nu vrei să suferi totul pentru dragostea Mea?”

Și odată cu vocea a început să curgă șuvoi de lacrimi neîncetat și mă căiam pentru deznădejdea care mă stăpânise. N-am să uit niciodată vocea aceea, atât de dulce, care a făcut să dispară deodată ispita și toată deznădejdea. Tu să ai pocăință curată și să faci ascultare la toți și harul va veni fără ca tu să-l ceri.

Gheron Iosif Isihastul

 
Un comentariu

Scris de pe 1 noiembrie 2012 în DRAGOSTEA, DUMNEZEU, IUBIREA