Ma vede Seful …

Într-un birou, doi angajaţi munceau de zor. La biroul din faţa lor stătea chiar şeful care îi privea din când în când pentru a se convinge că depun tot efortul pentru a fi eficienţi. Cei doi munceau cu multă pasiune. Poate şi pentru a demonstra că sunt angajaţi model. La un moment dat, şeful s-a retras într-un alt birou, convins că cei doi angajaţi sunt conştiincioşi. Imediat cum a ieşit din încăpere, unul din cei doi încetă să mai muncească. Şi-a întins picioarele pe masă şi a dat drumul la un film relaxant în monitorul calculatorului, spunându-i celuilalt: „Hai, las-o mai moale că doar nu ţi-or ridica statuie. Şeful a plecat, nu ne mai vede.” Celălalt îl privi o clipă şi îi răspunse zâmbind: „O fi plecat al tău, dar şeful meu să ştii că e încă aici”. Şi ridică încetişor mâna arătând spre cer.

Visarion Alexa

 

Adevaratul conducator

În multe locuri din Sf. Scriptură, Mântuitorul ne învaţă să nu căutăm niciodată locurile din frunte, să nu dorim să fim stăpânitori şi nici învăţători, ci mai bine să ne lăsăm stăpâniţi, să ne lăsăm învăţaţi.

Nu este deloc uşor să conduci, să ai oameni sub stăpânire, deoarece eşti în centrul atenţiei mereu, îţi este urmărit comportamentul, orice mişcare…şi din acest motiv poţi influenţa foarte uşor pe cei din jurul tău, în bine sau în rău; poţi ridica, sau poţi coborî…

Celui care are oameni sub stăpânire i se dublează responsabilităţile, deoarece pe lângă răspunderea ce o avea până atunci faţă de el însuşi şi faţă de sufletul lui, i se mai adaugă şi răspunderea faţă de cei pe care-i conduce (este valabil atât pentru conducătorii de ţări, instituţii cât şi pentru îndrumătorii spirituali).

Un conducător trebuie să fie înzestrat cu multe calităţi; să fie nepărtinitor, să iubească adevărul şi dreptatea, să fie iubitor de pace, înţelept, să aibă o minte lucidă, să fie modest, să nu se lase lăudat şi linguşit de subalterni şi mai ales să nu-şi dorească să fie la putere numai de dragul puterii.

Adevăratul conducător trebuie să fie primul care împlineşte ceea ce el însuşi sfătuieşte, să dea porunci ce pot fi duse la îndeplinire iar nu înrobitoare, să fie deci el întâi o pildă vie, să-şi iubească şi să-şi respecte supuşii, să ţină cont şi de părerea lor…

În sarcina celor care se află sub stăpânire, intră de asemenea mai multe responabilităţi faţă de mai marii lor. În primul rând să-şi iubească conducătorii, să aducă la îndeplinire ceea ce intră în răspunderea lor, să se roage lui Dumnezeu pentru înţelepţirea, sănătatea şi luminarea lor astfel încât să nu greşească în deciziile pe care aceştia le iau.

Aceste responsabilităţi ar trebui, deci, să fie reciproce, la care ar mai trebui adăugat şi spiritul de sacrificiu – un element esenţial care ar trebui să fie prezent în orice relaţie, deci şi în relaţia dintre conducători – conduşi. În această situaţie, cei ce se află sub stăpânire, se supun conducătorilor şi legilor din dragoste, iar nu din frică.

Elena J.